
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, marți, că liberalii nu vor vota cele două proiecte PSD privind eliminarea CASS pentru mame și veterani. Decizia vine după ce premierul Ilie Bolojan le-a cerut liberalilor să nu voteze proiectele care schimbă deciziile recente luate de Guvern pentru a corecta deficitul.
„Într-o înțelegere, trebuie să respectăm înțelegerea”, a subliniat Fenechiu
„Partidul Național Liberal va respecta ce s-a decis în coaliție. Deci, nu vom vota cele două proiecte legislative, pentru că prioritatea este bugetul României și scăderea deficitului bugetar. Premierul ne-a explicat că, într-o înțelegere, noi trebuie să respectăm înțelegerea, indiferent de ce fac ceilalți parteneri ai noștri”, a declarat Daniel Fenechiu, la Parlament.
În schimb, acesta susține că Partidul Național Liberal va susține proiectul USR care vizează reducerea numărului de parlamentari la 300.
„Noi susținem inițiativa votată de români la referendumul de acum 15 ani de zile, evident cu respectarea drepturilor minorităților”, a mai spus senatorul PNL.
Premierul Ilie Bolojan le-a cerut senatorilor PNL, într-o ședință care a avut loc în această dimineață, să nu voteze proiectele depuse de PSD în Parlament care modifică decizii recente ale Guvernului, după cum au declarat surse politice pentru Digi24.ro.
Este vorba despre proiecte precum scutirea de la plata CASS pentru mame, veteranii de război, deținuții politici sau călugări și modificarea regulilor din Educație, măsuri cuprinse în primul pachet fiscal și pe care PSD a promis să le „repare”.
O reacție a avut și deputatul PSD Mihai Fifor, care l-a numit pe Ilie Bolojan „premierul orgoliului”.








Unde găsești rapid semnificația unei zile fără să pierzi timp
Grădina versus Înghețul: Ghid de intervenție rapidă pentru nopțile critice de primăvară
De ce tot mai mulți utilizatori preferă platformele simple
Managementul Riscului de Îngheț: Cum salvăm culturile de primăvară în fața oscilațiilor termice
Președintele Poloniei a vizitat sanctuarul urșilor de la Zărnești și a adoptat un urs
Cum arată o platformă utilă în viața de zi cu zi
Un obicei simplu care îți poate schimba modul în care privești fiecare zi
Ghidul călătorului informat: Cum să faci corect o rezervare online pentru vacanță în 2026?
De ce contează contextul unei zile
Piața Imobiliară din Brașov în 2026: Ghid pentru Investiții Sigure și Tranzacții de Succes
De la informație haotică la claritate zilnică
5 Greșeli fatale care îți pot distruge grădina la primul îngheț de primăvară
Ceapa verde, aliatul secret al oricărei diete de slăbit
Restaurant à la carte şi cazare în Bacău pentru un city-break reuşit