
În ultimele zile, tensiunile din interiorul Coaliției de guvernare au crescut după ce Sorin Grindeanu a reclamat faptul că informațiile discutate în ședințele interne ajung aproape instantaneu în presă. Ministrul Transporturilor nu a indicat un nume la acel moment, dar suspiciunile nu au întârziat să apară.
Mihai Jurca, omul indicat ca sursă a scurgerilor de informații
Potrivit unor surse politice citate de stiripesurse.ro, cel care ar furniza detalii confidențiale din întâlnirile Coaliției ar fi Mihai Jurca, actualul șef al Cancelariei Prim-ministrului. Acesta este un apropiat al premierului Ilie Bolojan, alături de care a lucrat ani la rând la Oradea.
„Face adevărate stenograme în ședințe, iar apoi le transmite către o parte din presă”, au declarat sursele citate.
Jurca este considerat mâna dreaptă a lui Bolojan încă din perioada în care acesta era primar al Oradiei. În 2020, Jurca a devenit managerul municipiului Oradea, iar în martie 2025 a fost numit consilier prezidențial, la Departamentul Administrație și Politici Publice, printr-un decret semnat chiar de Bolojan – la acea vreme președinte interimar. Ulterior, odată cu instalarea lui Bolojan la Palatul Victoria, Jurca a fost numit șef al Cancelariei Prim-ministrului.
Grindeanu, iritat de scurgerile „în timp real”
Nemulțumirea lui Sorin Grindeanu a apărut după ce deciziile luate în cadrul Coaliției au apărut în presă la doar câteva minute de la încheierea discuțiilor.
„La un minut după ce am hotărât data alegerilor, am primit alertă de presă. Este o problemă, pentru că sunt lucruri care ar trebui să rămână acolo, altfel mai bine facem live tot”, a spus Grindeanu jurnaliștilor.
Scandalul ridică semne de întrebare cu privire la loialitatea unor membri ai echipei guvernamentale și la modul în care informațiile strategice ajung constant în spațiul public.








Unde găsești rapid semnificația unei zile fără să pierzi timp
Grădina versus Înghețul: Ghid de intervenție rapidă pentru nopțile critice de primăvară
De ce tot mai mulți utilizatori preferă platformele simple
Managementul Riscului de Îngheț: Cum salvăm culturile de primăvară în fața oscilațiilor termice
Președintele Poloniei a vizitat sanctuarul urșilor de la Zărnești și a adoptat un urs
Cum arată o platformă utilă în viața de zi cu zi
Un obicei simplu care îți poate schimba modul în care privești fiecare zi
Ghidul călătorului informat: Cum să faci corect o rezervare online pentru vacanță în 2026?
De ce contează contextul unei zile
Piața Imobiliară din Brașov în 2026: Ghid pentru Investiții Sigure și Tranzacții de Succes
De la informație haotică la claritate zilnică
5 Greșeli fatale care îți pot distruge grădina la primul îngheț de primăvară
Ceapa verde, aliatul secret al oricărei diete de slăbit
Restaurant à la carte şi cazare în Bacău pentru un city-break reuşit