Senator acuzat că a luat un rucsac dintr-un hotel din Piatra Neamț. Parlamentarul susține că a fost o greșeală

Senatorul Daniel-Paul-Romeo Gheorghe, ales în 2024 pe listele SOS România, este vizat de un dosar penal după ce ar fi luat intenționat rucsacul unui bărbat dintr-un hotel din Piatra Neamț. În timp ce poliția investighează cazul ca furt, parlamentarul afirmă că totul ar fi fost doar o confuzie.

Cum a început totul

Incidentul a fost sesizat la Poliție chiar de proprietarul rucsacului, care și-a dat seama că l-a uitat în hotel. Oamenii legii au mers la fața locului și au consultat imaginile de pe camerele de supraveghere. Înregistrările ar fi arătat clar momentul în care senatorul Gheorghe ridică rucsacul și pleacă cu el.

Polițiștii l-au căutat pe parlamentar și au descoperit ghiozdanul în portbagajul mașinii sale. În interior se aflau o tabletă și suma de 1.500 de lei. Întrebat despre situație, senatorul a susținut că ar fi luat bunul „din greșeală”.

Dosar penal pentru furt

Poliția din Piatra Neamț a deschis un dosar penal pentru furt, însă cazul nu va rămâne la nivel local. Deoarece persoana vizată este parlamentar, dosarul urmează să fie înaintat Parchetului General, instituția competentă să ancheteze astfel de situații.

Cine este senatorul Daniel-Paul-Romeo Gheorghe

Politicianul se află la primul mandat. A fost ales în Parlament pe listele SOS România în 2024, dar a părăsit formațiunea Dianei Șoșoacă la începutul anului 2025. Ulterior, a devenit senator neafiliat, iar în iunie a anunțat public că s-a alăturat grupului parlamentar PSD.

Conform mesajelor publicate recent pe rețelele sale de socializare, el activează în prezent în Partidul Dreptate și Frăție.

Digi24 a solicitat senatorului un punct de vedere legat de acuzațiile din dosarul penal, însă până la momentul redactării materialului acesta nu a oferit niciun răspuns.

De la Parteneri