PoliticaSocial

Traian Basescu nu mai vrea sa vină la audieri în Comisia SRI

Traian Basescu nu mai vrea sa vină la audieri în Comisia SRITraian Băsescu a transmis, miercuri, un mesaj cu titlul „Salvaţi-l pe Daddy”, pe Facebook, în care anunță că nu se mai prezintă la audieri, în contextul în care majoritatea PSD-ALDE a decis să respingă solicitarea USR de audiere a lui Liviu Dragnea.
Traian Băsescu menţionează pe Facebook că, în mod repetat, Liviu Dragnea a cerut public să fie audiat la Comisia SRI, afirmând că vrea să spună adevărul despre relaţia sa cu „statul paralel”, despre „întâlnirile bisăptămânale la tenis de la baza lui Pescariu şi vila T 14, despre chefurile de la vila K2, despre tăiatul porcului de Crăciun la vila T 14, despre mângâiatul ghipsului lui Kovesi, despre vinul roşu preferat de Coldea şi mai ales să vorbească despre modul în care se făceau şi se prioritizau dosarele baronilor PSD şi nu numai”.
Deşi Dragnea se perpeleşte, şi nu poate dormi de grija celor ce are de mărturisit/denunţat, majoritatea PSD – ALDE din comisia SRI, prin vot, a respins solicitarea lui Dragnea de a fi audiat. Şi dacă ce poate mărturisi Dragnea despre întâlnirile, chefurile şi meciurile de tenis de la vilele SRI, la care a participat alături de Maior, Ponta, Coldea, Dîncu, Koveşi, Georgescu, Ghiţă şi alţi înalţi reprezentanţi din magistratură şi servicii secrete, nu prezintă interes pentru onorabila majoritate din comisia SRI, de ce aş crede că prezenţa mea la comisie ar fi necesară sau utilă? Aşa că, dragi parlamentari din comisia SRI, căutaţi-mă după ce îl audiaţi pe Dragnea. Nu vedeţi că bietul Daddy îşi rupe hainele de pe el pentru că aţi refuzat să-i primiţi spovedania? Salvaţi-l pe Daddy!”, mai scrie fostul şef al statului.

USR a cerut audierea lui Liviu Dragnea în comisia SRI, în data de 20 martie, însă cererea a fost respinsă la vot. Anunțul a fost făcut la finalul ședinței de către vicepreședintele Marian Gheorghe Cucșa, de la ALDE.
Traiasn Băsescu anunțase recent că va veni la audiere în comisia SRI abia după ce vor fi audiați George Maior și Florian Coldea.

Libertatea.ro