
Poliţistul de frontieră care a verificat autoturismul cu care primarul municipiului Baia-Mare, Cătălin Cherecheş, a ieşit din ţară, va fi cercetat în vederea stabilirii existenţei unei abateri disciplinare.
„Referitor la posibilitatea substituirii persoanei, precizez că analizăm în continuare modalitatea în care poliţistul de frontieră aflat în serviciu a efectuat controlul documentelor, cu menţiunea că există o asemănare între Cherecheş Cătălin şi ruda căreia i-ar fi folosit actul de identitate, asemănare care însă nu scuză lipsa identificării prin confruntare a documentului de identitate prezentat cu persoana prezentă la controlul de frontieră. (…) A fost dispusă declanşarea cercetării prealabile faţă de agentul de poliţie de frontieră, în vederea stabilirii existenţei unei abateri disciplinare”, a declarat, sâmbătă, inspectorul general al IGPF, Victor-Ştefan Ivaşcu, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că s-a luat măsura sesizării din oficiu a unităţii de parchet competente cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea, infracţiuni prevăzute de articolul 262, respectiv 327, din Codul penal.
„Precizez că am dispus efectuarea de instructaje şi verificări la nivelul întregii ţări, în toate punctele de trecere a frontierei, pentru a ne asigura că astfel de situaţii să nu se mai repete. Acestea sunt datele preliminare pe care le deţinem şi fac parte din competenţa Poliţiei de Frontieră Române. (…) De asemenea, mă asigur că toţi colegii mei din domeniile de interes operativ sunt în alertă şi depun eforturi pentru a clarifica situaţia. Am dispus, totodată, intensificarea controalelor pe toată frontiera cu Ungaria, atât în punctele de trecere, cât şi la frontiera verde şi colaborăm îndeaproape cu autorităţile interne şi europene pentru a obţine cele mai bune răspunsuri în vederea identificării persoanei şi tragerea acesteia la răspundere”, a explicat Ivaşcu.
Acesta a menţionat că poliţistul de frontieră în cauză are o mare experienţă în serviciu, de circa 20 – 21 de ani, şi nu-şi poate explica cum s-a putut întâmpla evenimentul.
„Vă mărturisesc cu cea mai mare sinceritate faptul că însuşi poliţistul de frontieră nu îşi închipuie cum s-a putut întâmpla de fapt (…) (Cherecheş – n. r.) este o persoană notorie, intens mediatizată în ultima perioadă. Spune că l-ar fi recunoscut exact, dar sunt aspecte pe care noi le vom trata cu maximă seriozitate în cercetarea disciplinară pe care o avem şi în funcţie de aceste rezultate vom lua, evident, măsurile necesare”, a adăugat Ivaşcu.
Primarul Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru corupţie, a fost dat în urmărire de Poliţie, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în executare a mandatului emis de instanţă.
Curtea de Apel Cluj a respins, vineri, apelul primarului şi a menţinut sentinţa dată în februarie 2022 de Tribunalul Cluj, fiind modificate doar câteva dispoziţii privind pedeapsa complementară, respectiv a fost mărită de la 4 la 5 ani perioada în care Cherecheş are mai multe interdicţii (să fie ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de primar).








Unde găsești rapid semnificația unei zile fără să pierzi timp
Grădina versus Înghețul: Ghid de intervenție rapidă pentru nopțile critice de primăvară
De ce tot mai mulți utilizatori preferă platformele simple
Managementul Riscului de Îngheț: Cum salvăm culturile de primăvară în fața oscilațiilor termice
Președintele Poloniei a vizitat sanctuarul urșilor de la Zărnești și a adoptat un urs
Cum arată o platformă utilă în viața de zi cu zi
Un obicei simplu care îți poate schimba modul în care privești fiecare zi
Ghidul călătorului informat: Cum să faci corect o rezervare online pentru vacanță în 2026?
De ce contează contextul unei zile
Piața Imobiliară din Brașov în 2026: Ghid pentru Investiții Sigure și Tranzacții de Succes
De la informație haotică la claritate zilnică
5 Greșeli fatale care îți pot distruge grădina la primul îngheț de primăvară
Ceapa verde, aliatul secret al oricărei diete de slăbit
Restaurant à la carte şi cazare în Bacău pentru un city-break reuşit