-
Politica

Dan Ivan candidatul USR la Primaria Baia Mare a depus 3 amendamente in numele USR
Am depus, în numele USR Baia Mare, trei amendamente la bugetul local pentru anul 2020. Chiar dacă nu avem reprezentanți în Consiliul Local Baia Mare, solicităm eficientizarea cheltuirii banilor publici pentru a evita, pe cât posibil, risipirea lor. 1.Primul amendament prevede alocarea sumei de 500.000 lei pentru achiziționarea de pubele de interior, inscripționate corespunzător pentru colectarea deșeurilor pe 4 fracții (hârtie, sticlă, plastic, metal), pentru toate unitățile de învățământ din Baia Mare. Legea 194, adoptată anul trecut la inițiativa USR, prevede transferarea atribuțiilor privind achiziționarea și dotarea unităților școlare cu recipiente pentru colectarea selectivă de la nivelul unităților de învățământ…
-
Auto

Industria auto germană, în criză
Daimler, producătorul automobilelor marca Mercedes-Benz intenţionează, are în plan eliminarea a peste 15.000 de locuri de muncă, un număr semnificativ mai mare decât estima iniţial, potrivit b1.ro. În luna noiembrie 2019, Daimler a anunţat în mod oficial că va demara un plan de reducere a costurilor care se va traduce prin eliminarea a cel puţin 10.000 de locuri de muncă la nivel mondial până în 2022. Mai mult, grupul Daimler a decis să renunţe la unele modele, în special din familia S-Class, precum şi la pick-up-ul X-Class, care a fost lansat în 2017, dar nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor,…
-
Politica

Plângere penală împotriva lui Ludovic Orban, depusă de o asociaţie din Hunedoara
O plângere penală împotriva Guvernului PNL a fost depusă la Parchetul General de Asociaţia Civică Solidaritatea Hunedoareană (ACSH) în cazul unui ajutor de stat acordat Combinatului Siderurgic de la Hunedoara. Plângerile îi vizează pe premierul demis Ludovic Orban, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi pe ministrul Economiei, Virgil Popescu. Aceştia sunt acuzaţi de trafic şi cumpărare de influenţă. Plângerea penală a fost depusă şi împotriva senatoarei PNL Carmen Hărău şi a directorului ArcelorMittal Hunedoara S.A, Pawar Dayananda Rao. „La data de 29.11.2019 ArcelorMittal Hunedoara S.A. a trimis primului-ministru al Guvernului României scrisoarea nr. 100000/168/29.11.2019, prin care, pe lângă felicitările de rigoare…
-
Actualitate

Șase persoane rănite, după un accident violent în Sibiu
Şase persoane au fost rănite, luni dimineaţa, într-un accident rutier care a avut loc pe DN14, în apropiere de localitatea Ruşi, traficul rutier fiind blocat în zonă, transmite b1.ro „SAJ Sibiu trimite de urgenţă două echipaje de tip B la un accident rutier produs între două autoturisme în apropierea localităţii Ruşi. La locul accidentului sunt şase victime. Forţe ISU prezente la eveniment. Victimele sunt policontuzionate, dar stabile”, au precizat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Sibiu. Traficul rutier este blocat în zona unde a avut loc accidentul, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.
-
Showbiz

Anamaria Prodan a anunțat că intră în politică
Anamaria Prodan a anunțat că intră în politică, dar și partidul în care vrea să se înscrie. Anamaria Prodan a spus la o emisiune tv că este pregătită să facă politică scrie romaniatv.net. „Îmi doresc, e o idee care începe să prindă contur. Aș vrea să fac ceva ok. Să rămân să fac istorie și pe partea asta. În ceea ce privește partidul, nu m-am regăsit momentan nicăieri. Mă uit, îmi plac anumite idei din fiecare stângă și dreaptă și de asta am și așteptat, că propuneri am avut de-a lungul timpului, multe, dar am așteptat să văd ce rămâne…
-
Extern

Suma uriașă plătită de Bill Gates pentru un iaht alimentat cu hidrogen
Bill Gates a plătit aproape 650 milioane de dolari pe un iaht alimentat cu hidrogen. Nava, al cărei proiect pare desprins din filmele SF, reprezintă cel mai recent indiciu privind interesul miliardarului american pentru carburanţii alternativi, informează B1 TV. Iahtul, care va fi construit de compania olandeză Feadship, este bazat pe designul vasului „Aqua”, lung de 112 metri, făcut public anul trecut, la Monaco Yacht Show, pentru a atrage miliardari interesaţi de ecologie. Noul vas al lui Gates va avea un desing revoluţionar care va include rezervoare de 28 de tone pentru stocarea lidrogenului lichid la -252 de grade Celsius.…
-
Scitech

Facebook, Instagram şi Twitter, atacate informatic
Platformele Facebook, Twitter, Instagram Messenger au fost atacate, vineri, de hackeri aparţinând grupului „OurMine”, a indicat compania Twitter, citată de Reuters. Grupul „OurMine” este şi acelaşi care, în ianuarie, a spart conturile de Facebook şi Twitter ale mai multor echipe de fotbal american din Naţional Footbal Leage (NFL). „Imediat ce am detectat problema, am blocat toate conturile compromise şi lucram împreună cu partenerii noştri de la Facebook să le punem pe picioare”, a precizat Twitter pentru Reuters. În paralel, şi Facebook a confirmat că mai multe conturi ale ei au fost atacate de hackeri, tot vineri. „Unele dintre conturile noaste…
-
Politica

Gabriela Firea: Avariile din Bucureşti au fost rezolvate
Gabriela Firea, Primarul general, a declarat că au fost reparate avariile la sistemul de alimentare cu energie termică, în urma cărora numeoşi locuitori din sectoarele 2 şi 3 au rămas fără căldură şi apă caldă. Ea a precizat, însă, că avaria s-a rezolvat pentru toate cele 300 de blocuri în ceea ce priveşte furnizarea apei calde şi pentru jumătate dintre acestea în ceea ce priveşte agentul termic, dar că, până duminică seară, şi celelate blocuri afectate vor primi căldură. Sâmbătă, Firea a anunțat că va depune plângere penală pentru sabotarea sistemului centralizat de termoficare. Aceasta a insistat că este vorba…
-
Showbiz

Scandal mare la Puterea Dragostei. Roxana si Ionut era sa se i-a la bataie: „Stiu de ce e in stare!”
Se pare ca s-a iscat un mare scandal la emisiunea „Puterea dragostei”, tensiunile mari a provocat o cearta intre Roxana si Ionut, si in special si cu Bianca, relateaza www.wowbiz.ro. Cunoscută pentru ieșirile ei acide din cadrul emisiunii „Puterea dragostei”, Bianca a mai avut o ceartă, de data asta cu Ionuț. Chiar dacă se află într-o relație cu Turcu, asta nu a cumințit-o în totalitate pe Bianca. ”Tu ce cauți, mă? Atenție? Du-te acasă că ai venit aici degeaba”, l-a atacat Bianca pe Ionuț. El a avut un răspuns care n-a făcut mai mult decât să o enerveze pe Bianca: „Tu…
-
Scitech

Youtube a raportat pentru prima dată în istorie cât încasează din publicitate
Piața reclamelor din Youtube a devenit o uriașă sursă de venit pentru Google. Pentru prima dată în istorie, Youtube a dezvăluit încasările reușite din publicitatea de pe platforma sa. Numai în 2019, Youtube a încasat peste un miliard de dolari în fiecare lună, suma finală depășind 15 miliarde de dolari pe tot anul. Suma este cu adevărat impresionantă, mai ales pentur că cifrele companiei nu includ și veniturile din alte surse precum înregistrările în Youtube TV, La nivelul întregii activități, Google a înregistrat venituri în 2019 de 46 de miliarde de dolari, din care aproximativ 9 miliarde de dolari reprezentând…
-
Scitech

Facebook te spionează chiar şi atunci când nu foloseşti aplicaţia-Nu se teme de legile din ROMANIA
Se pare că Facebook îşi urmăreşte utilizatorii chiar şi când aceştia nu au aplicaţia deschisă, spune un raport dat publicităţii de către o firmă care oferă servicii VPN. Se pare că gigantul social media foloseşte date obţinute de la altă companie pentru a afla detalii importante despre modurile în care oamenii folosesc telefoanele, pe ce aplicaţii se bazează, cât de des le accesează şi chiar cât timp petrec în acestea. Astfel de informaţii sunt folosite de Facebook pentru a-şi trasa diverse scopuri, iar achiziţia WhatsApp şi copierea funcţiilor din Snapchat sunt astfel de scopuri atinse până acum. În plus, datele…
-
Extern

Creatura groaznica gasita pe o plaja din Statele Unite ale Americii!
O creatura infioratoare s-a descoperit pe o plaja din Statele Unite ale Americii, defapt un mutant fara ochii a fost gasit de un caine in apropierea orasului Charleston, din South Carolina, relateaza stirimondene.fanatik.ro. Animalul de mărimea unui câine de talie mică, dar cu dinți uriași și cu o formă ciudată a corpului se pare că este un mutant al guvernului american provenit de pe celebra “Monkey Island.” ”Eu îmi scot câinele, pe River, destul de des la plimbare. Pur și simplu asta făceam și acum. Deodată a devenit însă super agitat”, a povestit Erika, stăpâna cățelului. ”Am văzut că nu mai voia să…
-
Politica

Marcel Ciolacu: PSD nu se teme de votul românilor
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat în cadrul Conferinţei extraordinare a PSD București, că social democrații se pregătesc pentru orice fel de alegeri. „S-a discutat că PSD se pregăteste pentru orice fel de alegeri și în orice variante. Domnul Stănescu a transmis foarte clar: PSD este pregătit pentru orice fel de alegeri. (…) Eu consider în continuare că PSD nu dorește să pună în aplicare legile de la 1 septembrie, dorește să facă anticipate înainte ca aceste legi să intre în vigoare. PSD-ului nu îi este teamă de niciun fel de alegeri. Mai exact, să fiu și mai…
-
Showbiz

Daniela Crudu operata de urgenta. A fost desfigurata de iubitul bataus!
Daniela Crudu a ajuns de urgenta la operatie, dupa ce a fost batuta de iubitul sau, chiar si in timp ce era in spital iubitul sau era ironic, si dupa amiaza a fost escorttata de Politie din locuinta lui, deoarece s-au produs scene de violenta, relateaza spynews.ro. Pe numele batausului a fost emis un ordin de restrictie si Politia l-a luat cu escorta. Vedeta TV, a fost operaata din cauza batai. Pe lângă fractura de piramidă nazală, îndrăgita brunetă s-a ales cu un traumatism cranio-facial, unul abdominal, dar și o entorsă la una dintre glezne. “Îmi doresc un copil, nu…
-
Actualitate

Accident infiorator in Bistrita-Nasaud. O persoana a murit si alte 8 persoane ranite grav!
Accident devastator s-a intamplat in aceasta dimineata, in Bistrita-Nasaud s-a produs un accident care a luat viata, si alte opt victime ranite grav, dupa ce un autobuz s-a izbit de un autocamion, relateaza spynews.ro. Dupa accident, soferul autocamionului, a intrat in stop cardio-respirator, a ramas incarcerat. De asemenea, în autobuz au rămas mai erau opt persoane. Şoferul autocamionului a fost resuscitat de echipajele medicale care au intervenit la locul accidentului, dar la scurt timp a fost constatat decesul. Bărbatul în vârstă de 53 de ani era din Bodeşti, judeţul Neamţ. ”În urma accidentului, opt persoane au fost rănite, iar cinci au fost…
-
Actualitate

Amenzi de până la 6 000 de lei!-Vezi care sunt persoanele vizate
Șoferiii sau persoanele care aruncă sau depozitează gunoaie pe drumurile publice vor fi amendați cu sume de până la 6 000 lei. Legea se referă atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice Prin această nouă măsură se urmărește reducerea gradului de poluare pe drumurile publice și la disciplinarea participanților la trafic. „Prin proiectul de act normativ se va reduce gradul de poluare din zona de siguranță a drumurilor și podurilor, precum și din locurile de parcare, oprire și staționare altele decât cele provenite din oprirea / staționarea participanților la trafic în locurile de parcare, oprire și staționare prin…
-
Actualitate

Sfaturi de la ANRE pentru consumatorii casnici de energie, înainte de a încheia un contract
Consumatorii casnici care primesc oferte de la furnizori pentru a trece din piaţa reglementată în piaţa concurenţială sau pentru a prelungi valabilitatea contractului pe piaţa liberă trebuie să fie foarte atenţi la valoarea totală a facturii promise şi să analizeze ofertele mai multor furnizori, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Clienţii finali casnici trebuie să ştie că au dreptul să îşi schimbe furnizorul de energie electrică în termen de 21 de zile de la data solicitării şi că furnizorul poate fi oricare din operatorii economici care au licenţă de furnizare de pe teritoriul României,…
-
Actualitate

Dintr-o cearta s-a ajuns la omor, Radu a murit la varsta de 27 de ani!
O convorbire putin socanta intre acesti doi tineri s-a ajuns la omor, unul dintre cei doi si-au luat viata la 27 de ani, din cauze unei certuri, relateaza spynews.ro. Acest caz s-a produs intr-o noapte de 8 februarie, pe strada din Moreni. Victima a fost Radu Necsoiu din Valea Lunga, care s-a intalnit cu tanarul din Gura Ocnitei, iar de la un mic schintei s-a ajuns la omor. Nu se știe încă ce i-a făcut pe cei doi să își iasă din minți, cert este că tânărul de 19 ani nu a mai ținut cont de nimic și și-a ucis…
-
Politica

Dan Barna (USR): „Toate forţele de dreapta ar trebui să aibă acelaşi candidat la Primăria Capitalei” Ce spune de fuziunea cu PLUS
Liderul USR Dan Barna afirmă că USR şi PLUS susţin candidatul care are cele mai mari şanse să o trimită pe Gabriela Firea acasă. Întrebat pe cine preferă dintre cei doi candidaţi, Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu, Barna a a afirmat că îl susţine pe cel care are sprijinul bucureştenilor. El a precizat că dacă vor fi doi sau trei candidaţi din zona de dreapta, atunci Gabriela Firea va câştiga din nou alegerile. Dan Barna a fost întrebat duminică, la Digi 24, când va fi ales candidatul Alianţei USR-Plus la Primăria Capitalei, dintre Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu. “În aceste…
-
Politica

PSD a ramas fara bani-Partidul a trecut și la concedieri
PSD are așa mari probleme cu banii, că angajații partidului nu și-au primit la timp salariile în luna ianuarie. Mai mult, noua conducere a formațiunii a trecut la concedieri, susțin surse social-democrate scrie b1.ro. În 2019, PSD a încasat aproape 144 de milioane de lei de la bugetul de stat, dar a beneficiat și de un excedent de peste 53 de milioane de lei, lăsat moștenire din perioada Liviu Dragnea. Toți banii au fost cheltuiți de fosta conducere a PSD. Întârzierea salariilor a devenit una acută până la sfârșitul lunii ianuarie, deoarece Autoritatea Electorală Permanentă nu a virat subvenția. Autoritatea…
-
Actualitate

Fetită de 9 ani, găsita făra suflare
O fetiţă de 9 ani a fost găsită, sâmbătă seara, într-un loc de joacă din Făgăraş, judeţul Braşov. La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a încercat să o resusciteze, însă fără rezultat. „La data de 08 februarie a.c., în jurul orei 20.26, Poliția Municipiului Făgăraș a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că la un loc de joacă amplasat pe raza municipiului Făgăraș, jud. Brașov, se află o persoană, în vârstă de 9 ani, în stare de inconștiență. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care, în urma efectuării protocolului…
-
Showbiz

De ce a luat Daniela Crudu,peste costum,de la iubitul ei?
Daniela Crudu a ajuns la spital, după ce ar fi fost bătută de iubit. Se pare că bărbatul s-a enervat din cauza că fosta asistentă tv ar fi cheltuit o sumă mare de bani. Motivul pentru care Daniela Crudu ar fi fost agresată de către iubit ar fi faptul că bărbatul nu ar mai fi găsit o anumită sumă de bani când s-a întors din străinătate, s-ar fi enervat pentru că bruneta o cheltuise și astfel a devenit violent, potrivit RTV.NET. Reaminitim că incidentul a avut loc duminică dimineață. Daniela Crudu ar fi fost lovită de iubit peste față, dar…
-
Actualitate

Accident grav în Bistriţa, un TIR şi un autobuz s-au ciocnit frontal
Un accident grav a avut loc duminică dimineaţă, pe o șosea din județul Bistrița-Năsăud. O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite. Un tir si un autobuz s-au ciocnit frontat, duminică dimineaţă. Şoferul autocamionului, care circula pe direcţia Bistriţa – Reghin, la intrarea în localitatea Galaţii Bistriţei ar fi pătruns pe contrasens pentru a evita insula de reducere a vitezei şi a intrat în coliziune frontală cu un autobuz care circula regulamentar, din sens opus. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a transmis că în autobuz se aflau opt persoane, dintre care două au rămas încarcerate. De asemenea,…
-
Scitech

CJUE a decis că un consumator poate da în judecată Facebook Irlanda în țara de domiciliu
Max Schrems este un cetățean austriac care, în 2011 și în 2015, s-a supărat pe Facebook. Lui i s-a părut că această companie nu-i respectă dreptul la viață privată și a descoperit că aceasta nici nu ține cont de unele legi din UE. Așa că s-a hotărât să se lupte cu gigantul reprezentat de subsidiara din Irlanda. După o primă decizie la cea mai înaltă instanță din Europa (CJUE) care i-a dat dreptatel ui Max, a urmat o nouă bătălie, începută în 2015. După 3 ani, CJUE a decis că Max poate da în judecată Facebook Irlanda chiar în țara…
-
Actualitate

Bărbat din București, arestat pentru şantaj şi ultraj contra bunelor moravuri.
Un bărbat de 37 de ani din București a fost arestat preventiv pentru șantaj, după ce a amenințat o tânără că publică fotografii şi filmări cu ea în ipostaze indecente, dacă nu acceptă să întrețină relații sexuale cu el. Agenții au ajuns la bărbat după ce tânăra a depus o plângere la Secția 17. Individul mai este bănuit și că a obținut fotografii cu mai multe femei, păcălindu-le că pozele vor ajunge în reviste din străinătate. Ulterior, el a postat imaginile pe diferite site-uri, fără a avea consimțământul fetelor. „Cel în cauză a fost identificat rapid de poliţiştii Capitalei, care…
-
Showbiz

Declaratii incendiare! Mihai Bendeac a recunoscut adevarul. Delia este socata chiar de ziua ei: „TE IUBESC..”
Artista, Delia Matache a primit urari frumoase, si mai ales de colegul sau Mihai Bendeac, fiind ziua ei de nastere pe 7 februarie, cantareata a facut 38 de ani, relateaza stirescu.ro. Delia Matache a sarbatorit la filmari la sezonul „iUmor”, dar si in direct, iar Bendeac cum era o zi speciala a colegei sale de emisiune, s-a decis sa ii fsc o mare surpriza. „În urmă cu mai mult timp, cei doi își calculau cadourile date reciproc, iar rezultatul a fost că actorul îi datora Deliei 42 de cadouri”, scrie cancan.ro. Mihai Bendeac a decis că acesta este momentul perfect în care…
-
Showbiz

Veste trista pentru What’s UP, acesta a primit sentinta de la judecatorii. Decizia finala este..
What’s Up are mari probleme cu Justitia, artistul este acuzat de ultraj, deoarece inainte de Craciun, a fost luat de un echipaj de Politie, relateaza stirescu.ro. „Acesta era agresiv, iar polițiștii s-au văzut nevoiți să-l imobilizeze. Marius Marian Ivancea, pe numele lui din buletin, nu a vrut să cedeze, așa că l-a mușcat de picior pe unul dintre agenți. În plus, artistul i-a amenințat pe oamenii legii cu bătaia și ar fi afirmat chiar că va apela la bătăuși profesioniști”, potrivit spynews.ro. Procurorul care la dus pe cantaret, nu l-a retinut, dar a fost pus sub control judiciar si la…
-
Showbiz

Oana nu mai vorbeste deloc cu ei!
Oana Roman are o suparare in inima foarte mare, vedeta TV este certat de mult timp cu Petre Roman, incat si cu sora ei mai mare, Catinca, relateaza stirimondene.fanatik.ro. Se pare ca Oana nu mai vorbeste de un an cu tatal sau, in plus Petre Roman nu si-a cautat deloc nepoata. Persoanele care ar fi trebuit să îi fie cele mai dragi, tatăl ei şi sora ei mai mare nu îi sunt apropiate deloc. Cu Petre Roman relaţia s-a răcit în timp. „Relația cu tata s-a răcit foarte mult. Practic, el s-a îndepărtat treptat-treptat. Am luat lucrurile ca atare, înțeleg…
-
Actualitate

Imagini de groaza in Mangalia, un copil de 13 ani a fost batut crunt de alti 2 minori, si lasat pe strada!
Imagini de groaza pe o strada din Mangalia acum cateva zile, un copil de 13 ani, a fost snopit in bataie de alti doi minori, camerele video a filmat tot ce era in zona aceea, relateaza spynews.ro. Copii s-au certat pentru un conflict pe facebook, iar acestia s-au intalnit din greseala pe strada, iar un minor de 15 ani, la calcat chiar pe cap pe victima. Imaginile sunt ingrozitoare de vazut, deoarece a fost batut rau, incat a necesitat dus de urgenta. El a ajuns în comă la Spitalul Județean de Urgență Constanța, iar starea lui este una deosebit de…
-
Actualitate

Explozie groaznica in Galati. 100 de persoane evacuate in frig!
Imagini de groaza in Galati, 100 de persoane au stat in frig din cauza unei explozi din bloc, s-a produs si foc si fum, care a scos de urgenta oamenii afara, relateaza stirilekanald.ro. Explozia s-a produs intr-o garsoniera de la etajul trei a unui camin. Oamenii s-au speriat de moarte si au iesit din case, in papuci cum au apucat au iesit, de frica sa nu pateasca ceva. Pentru stingerea incendiului pompierii au intervenit cu 3 autospeciale cu apa si spuma si cu o autoscara. Patru persoane au suferit atacuri de panica si au fost intoxicate cu fum, iar proprietatul…



