-
Sport

A pierdut un milion de euro în 40 de secunde
Dan Bilzerian a pariat în jur de un milion de dolari pe victoria lui Donald Cerrone în fața lui Conor McGregor. Astfel, acesta a pierdut uriașa sumă în numai 40 de secunde, cât a durat lupta dintre cei doi. Dan Bilzerian a postat în inaintea meciului, pe Instagram, o poză în care are lângă el teancuri de bancnote de dolari. „Am pariat mărunțiș pe Cerrone”, a fost mesajul actorului american, care după numai câteva momente avea să-şi înghită vorbele arogante. Conor McGregor, fost dublu campion mondial UFC, a avut nevoie de doar 40 de secunde pentru a-l învinge pe americanul…
-
Politica

Fostă consilieră a lui Dăncilă și Ponta, surprinsă când vindea petarde la tarabă
Dana Rozalia Varga, fost consilier de stat în Guvernul Dăncilă şi Guvernul Ponta, a fost surprinsă în timp ce vindea petarde și artificii. Contactată de CanCan, Varga a susținut că, de sărbători, și-a ajutat fiul să vândă articole pirotehnice. „Da, fiul meu comercializa petarde. În perioada sărbătorilor, fiul meu a avut un punct de lucru unde a comercializat, legal, articole pirotehnice. Eu doar am trecut pe acolo. Nu-i o faptă rușinoasă să îți ajuți fiul. Cu siguranță cei din Partida Romilor din Cluj au făcut fotografia. Ei se ocupă de așa ceva. E un conflict mai vechi”, a susținut fostul…
-
Showbiz

Rihanna s-a despărțit de iubitul miliardar
Rihanna și miliardarul saudit Hassan Jameel s-au despărțit după nici 3 ani de relație. Cântăreața n-a fost deloc afectată și a petrecut în compania altui bărbat celebru. Rihanna a ținut relația cu miliardarul Hassan Jameel la secret pentru a nu fi sufocată de paparazzi. În urmă cu două luni recunoștea în Vogue că iubește un bărbat puternic, a cărui identitate nu vrea să o dezvăluie. Însă, presa știa despre cine e vorba. Hassan Jameel este fiul unui miliardar saudit care are afaceri în mai multe domenii. Familia lui deține o companie de distribuție a autovehiculelor Toyota în Arabia Sudită și…
-
Showbiz

Câți bani trebuie să înapoieze Harry și Meghan după ce și-au pierdut titlurile regale
Potrivit reprezentanţilor Casei Regale britanice, prinţul Harry şi soţia sa Meghan nu vor mai folosi titlurile de Înalte Alteţe Regale şi nu o vor mai reprezenta oficial pe regina Elisabeta a II-a la evenimentele la care vor participa. De asemenea, ducii de Sussex au promis că vor returna cele 2,4 milioane de lire sterline folosite din bani publici pentru renovarea reşedinţei lor. Potrivit Palatului Buckingham, deciziile vor intra în vigoare în această primăvară şi au loc după câteva discuţii intense între Harry, Meghan şi ceilalţi membri ai familiei regale britanice. sursa
-
Sanatate

De ce e mai bine să prepari termic roşiile, morcovii, spanacul şi sparanghelul
Ţi-ai propus să mănânci mai sănătos şi crezi că este de ajuns să consumi mai multe alimente neprocesate? Ei bine, unele legume aduc mai multe beneficii dacă sunt preparate termic. Deşi unele legume sunt delicioase în stare crudă, în salate, atunci când sunt gătite eliberează nutrienţi ce pot fi asimilaţi mai eficient. Ai grijă, însă să nu găteşti aceste legume la temperaturi mari, întrucât rişti să pierzi din aportul de vitamine şi minerale. 1. Roşii Când sunt supuse procesului de fierbere sau coacere, pereţii celulari din pulpa roşiilor sunt eliminaţi din ecuaţie, astfel că organismul uman poate asimila mult mai…
-
Politica

Ludovic Orban: „Concursul va fi singurul mod de ocupare a posturilor”
Premierul a declarat că atât ocuparea posturilor din sistemul public, cât şi evaluarea funcţionarilor, trebuie digitalizată. „Trebuie sisteme de evaluare obiectivă. Informatizarea. De ce mulți sunt impotriva digitalizării? În momentul în care digitalizezi și ai și sistem, intranetul perfomant, nu mai umbli cu hârtii și introduci semnătura electronică și circulația documentelor să fie strict pe rețeaua de intranet. În momentul respectiv poți să evaluezi mult mai bine ce face un funcționar, pentru că știi exact ce procesează, ce activități depun și poți să măsori, poți să măsori comparativ între funcționari care au aceleași atribuții, să vezi care este cel mai…
-
Politica

Ludovic Orban, veşti proaste pentru pensionari
Ludovic Orban a spus că mărirea pensiilor cu 40 % de la 1 septembrie nu este sigură. Premierul spune că totul depinde de modul în care evoluează economia. Ludovic Orban a anunţat că dublarea alocaţiilor se va face în funcţie de fonduri, dar anunţă şi că majorarea pensilor, prevăzută de lege la 1 septembrie 2020, este în pericol. „În nicio țară civilizată din lumea asta, dacă vine un partid și promite dublarea pensiilor, partidul acela nu e luat în serios. (…) Nu e 100% sigur. Banii sunt prevăzuți, dar totul depinde de cum evoluează economia, de încasările bugetare, dacă îmbunătățim…
-
Actualitate

Prelevare de organe: decesul unui copil în moarte cerebrală a salvat alte vieţi, inclusiv din România
O nouă prelevare de organe a avut loc seara trecută la Spitalul de Neurochirurgie, donatorul fiind un copil de 10 ani aflat în moarte cerebrală. După ce a obținut acordul familiei, echipa de medici a prelevat inima, ficatul, plămânii și rinichii. Surse medicale au declarat ca plămânii vor fi transplantați unui pacient din Austria, iar ficatul unui cetățean german. De asemenea, unul dintre rinichi a fost transportat pentru transplant la Cluj, iar celălalt va fi transplantat de echipa medicală de la Spitalul Parhon. Ieri seară, pe Aeroportul Iași au aterizat trei avioane care urmau să asigure transportul de organe. „Aeronavele…
-
Actualitate

BOMBA-Dincă îşi retrage toate declaraţiile, neagă că le-a violat sau ucis pe fete
Gheorghe Dincă, demers din spatele gratiilor ca să scape de o parte dintre acuzaţii. Criminalul din Caracal își retrage iar toate declarații. Gheorghe Dincă neagă că a violat-o pe Alexandra şi că a ucis-o pe Luiza. Tonel Pop susţine că Dincă poate fi achitat de orice instanţă, lipsa certificatului de deces în cazul Luizei fiind o gafă de proporţii a procurorilor care au întocmit rechizitoriul. Cazul Caracal ia o întorsătură radicală după trimiterea în judecată. Potrivit România TV, Gheorghe Dincă s-a sucit din nou și spune că nu a violat-o sau ucis-o pe Alexandra Măceșanu! Ba mai mult, Luiza Melencu…
-
Politica

Orban recunoaște: „Nu sunt bani pentru dublarea alocațiilor!”
Dublarea alocațiilor s-ar putea să devină o creștere ușoară, de fapt! Cel puțin dacă ne luăm după ultimele declarații ale premierului Orban, care susține că este necesară creșterea alocațiilor, dar nu neapărat dublarea lor. „Nu pot să spun dacă se dublează, creșterea depinde de creșterea economică și de câți bani vor fi disponibili la buget„, a declarat Ludovic Orban. Este oficial – alocațiile pentru copii nu se vor dubla așa cum s-a votat prin lege nici măcar după rectificarea de la jumătatea anului. Acum, Guvernul a prorogat dublarea alocațiilor pe motiv că în buget nu au fost cuprinse sumele aferente…
-
Politica

Neculai Onțanu candideaza la Primăria Sectorului 2
Fostul edil nu exclude o alianță de sânga Fostul edil al Sectorului 2 al Capitalei și-a lăsat, sâmbătă, candidatura la alegerile locale. Neculai Onțanu va candida din partea partidului ADER la Primăria Sector 2, acesta nexecluzand o alianța de stânga în cursa pentru scaunul de primar al Sectorului 2 al Capitalei. Fostul edil a anunțat că stânga are nevoie de un candidat puternic la Sectorul 2 al Capitalei, el fiind dispus să își asume o candidatura a partidelor de stânga. „Candidez pentru că Sectorul 2 al Capitalei a fost lăsat în paragină. Merg pe stradă și mă roagă oamenii să…
-
Politica

Creșterea cheltuielilor, condiționată de încasările la buget. PSD nu a arătat sursa de finanțare
Ministrul Finanțelor a transmis că susține pe deplin afirmațiile premierului legate de pensii și alocații. Duminică dimineață, Ludovic Orban a declarat că majorarea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, prevăzută în lege, nu este sigură și asta pentru că depinde de încasările bugetare. Totodată, acesta a precizat că alocațiile pentru copii vor fi majorate din a doua jumătate a anului doar dacă vor exista resursele financiare. Precizarea vine la câteva zile după ce Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care a amânat pentru 1 august dublarea alocațiilor. După declarațiile premierului pentru HotNews, ministrul Florin Cîțu…
-
Showbiz

Concurentul Bogdan Mocanu de la „Puterea dragostei”, este in pragul morti!
Bogdan Mocanu, concurentul de la „Puterea dragosetei” a anuntat pe vlogul sau, cum era sa moara in somn, adica acestuia i-a scazut glicemia si s-a simtit rau, relateaza kanald.ro. „Aloha! Băi, nici nu știu cum să încep. Fac chestia asta să aflu dacă i s-a mai întâmplat cuiva. Eu de obicei nu cred în chestiile astea, nu neapărat paranormale. Nu sunt ateu, dar nici nu susțin Biserica, cred într-o forță supremă care ține lucrurile în echilibru, în Dumnezeu. Dimineață m-am culcat pe la 5,6 și m-am trezit pe la 4,5 ziua. M-am culcat pe întuneric, m-am trezit pe întuneric. Ce…
-
Actualitate

Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, avea un jurnal scris: „Mi se învârt organele în mine când îmi amintesc”
Anchetatorii au gasit un jurnal al criminalului din Caracal, Gheorghe Dincă, unde acesta scria tot ce facea cu victimile sale, relateaza wowbiz.ro. Anchetatorii au descoperit caietul în care criminalul îl descria pe tatăl lui ca fiind un bărbat aspruy și muncitor. „Eu sunt pistol cu apă pe lângă el”, a scris „monstrul din Caracal” despre părintele lui. „Mă simt aruncat în gol și tot ce mișcă în jurul meu m-a dat uitării”, a scris Gheorghe Dincă în jurnalul secret găsit de anchetatori. „Mi se învârt organele în mine când îmi amintesc”, a mai adăugat criminalul.
-
Extern

Caz uimitor unde o tanara a fost muscata de fata de cainele prietenei sale. Iata cum arata fata acestuia!
Lara Sanson, o tanara cu varsta de 17 ani, a ajuns de urgenta la spital din cauza cainelui unei prietene, animalul a muscat-o de fata, relateaza wowbiz.ro. Tanara din Argentina nu si-a dat seama cum ca, cainele sau o va musca, aceasta s-a jucat cu el, iar cand vroia sa ii faca poza a atacat-o. In acel moment fata nu a fost constienta de ce s-a intamplat, si se observa in poza cum incearca sa se desprinda din dintii cainelui, stand pe asfalt si continuand sa faca poze zambind. Adolescenta a refuzat eutanasierea câinelui sau orice altă formă de pedeapsă.…
-
Politica

Victor Ponta: „O să vadă repede diferenţa”
Continuă reacţiile după decizia lui Moise Guran de a intra în politică. Liderul de la Pro România, Victor Ponta, scrie vineri un mesaj pe Facebook în care confirmă că i-a propus încă din 2012 lui Moise Guran să facă parte din echipa sa guvernamentală, însă a fost refuzat. Ponta crede că nu e nimic de condamnat în decizia lui Guran de a se implica în politică, de a părăsi „tribuna” și a intra „în teren”. Cu toate acestea, Ponta se declară împotriva „partizanatului politic, ascuns de haina jurnalistului independent”. „Nu văd nimic de condamnat în faptul că Moise a decis…
-
Politica

Ministrul de Interne: Noile cărți electronice de identitate vor fi eliberate din august 2021
Marcel Vela a declarat că România e obligată să emită acte electronice de identitate din august 2019, prin urmare trebuie parcurse rapid toate procedurile astfel încât acest lucru să se întâmple, într-un final, din 2021. Ministerul de Interne a precizat că toți cetățenii care vor avea cărți electronice de identitate nu vor mai sta la cozi la ghișee și vor putea călători mai simplu. Cartea de identitate electronică nu este obligatorie, însă fără ea nu se poate ieși din țară, a mai precizat Vela. Ea ar putea costa între 15 și 40 de lei și va asigura funcționalitatea de card…
-
Politica

Klaus Iohannis, despre moțiunea de cenzură: „Drept să vă spun, sunt sceptic”
Președintele Klaus Iohannis s-a declarat sceptic referitor la șansele unei moțiuni de cenzură, după angajarea răspunderii Guvernului Orban pe alegerea primarilor în două tururi. „Deocamdata, Guvernul a spus ca isi angajeaza raspunderea, dupa care vom convoca Parlamentul, dupa care vom vedea. Asta cu motiunea, drept sa va spun, sunt destul de sceptic”. Întrebat ce anume ar prefera, să se ajungă la alegeri anticipate sau la alegerea primarilor în două tururi, Klaus Iohannis a replicat: „Acum vorbim despre un document care este pregatit in Guvern si am spus foarte clar ca eu sustin acest demers. Acum vorbim, evident, despre angajarea raspunderii…
-
Actualitate

Gheorghe Dincă a divorțat în secret!
Gheorghe Dincă a divorțat în secret. Fosta lui soție, Elena, ar fi cerut încetarea căsniciei, la un notar, iar mariajul lor s-ar fi încheiat de comun acord. Divorțul a fost cerut în luna noiembrie la notar, iar după perioada legală de o lună de zile în care părțile aveau posibilitatea de a se răzgândi, separarea legală a fost pronunțată de notar în decembrie, potrivit Impact, citat de libertatea.ro. Elena Dincă ar fi fost cea care a cerut divorțul, pentru a nu i se mai pune eticheta de „soție de criminal”. În acest timp, Gheorghe Dincă s-a aflat în arest preventiv.…
-
Showbiz

Veste BOMBA pentru concurenti de la Puterea Dragostei. Iasmina focoasa blonda va intra in emisiune!
Frumoasa Blonda Iasmina, a fost vazuta in aeroport, iar se presupune ca va intra in casa Puterea Dragostei, deoarece Deea si Ricardo au plecat, acuma vor fi inlocuiti de alte persoane, relateaza stirilekanald. Se suspecteaza cum ca frumoasa blonda va intra special in emisiune doar pentru al cuceri pe Philip. Tanara blonda, a fost o perioada casatorita cu Cristi Daminuta. In urma cu cateva zile Iasmina a declarat fanilor ei ca are un nou iubit, incat la prezentat in mediul online. Și, normal, au început să curgă întrebările pe acest subiect, iar Iasmina Halas a refuzat să le comenteze, preferând…
-
Sanatate

Atentie! 5 boli periculoase care simti ca iti amortesc mainile si picioarele, iata de ce!
Uneori ne trezim din somn ca sunt mainile sau picioarele amortite, dupa care simti intepaturi in ele, iata care este factorul periculos care duce la acest lucru, relateaza bzi.ro. Aceste amorteli duce la blocare nervilor s-au a vaselor sangvine, trebuie de urgent mers la un medic. 1. Osteocondroza vertebrală Compresiunea la nivelul nervilor, din zona cervicală, a coloanei vertebrale, poate provoca amorțirea mâinilor, dureri de cap sau dezorientare. 2. Scleroză multiplă Această boală poate afecta învelișul proteic al fibrelor nervoase, drept urmare scade sensibilitatea și poate apărea amorțeala mâinilor sau picioarelor. 3. Diabet zaharat și anemie falciforma Aceste două boli…
-
Actualitate

Victima lui Gheorghe Dinca, Luiza Melencu a fost găsită moartă!
Veste crunta in cel mai controversat caz din Romania, crima din Caracal comisa de Gheorghe Dinca, criminalul care tot schimba declaratiile de pe o zi pe alta, spunand ca nu a omorat-o pe Luiza Melencu, dar expertii spun ca defapt aceasta este moarta, relateaza bzi.ro. Acest anunt devastator la facut avocatul familiei Luizei: „Sunt minciuni. El a crezut că spunând această minciună va scăpa de una dintre fapte. Spune că el a răpit-o, a dus-o acasă și că au venit alții și i-au luat-o. E clar că a mințit. Vor trimit dosarul în judecată pentru ambele fapte, pentru ambele persoane„,…
-
Extern

Al Treilea Razboi Mondial va incepe anul asta. Profetiile lui Nostradamus!
Profetiile lui Nostradamus sperie pamanteni, a prezis anul acesta ca va fi un al Treilea Razboi Mondial, relateaza stirilekanald. „Marele om va fi lovit în plină zi de un fulger”, a scris Nostradamus. Acest razboi se spune ca va fi intre ani 2020 si 2021, din cauza conflictului din Iran, intre Arabia Saudita si Iran. Conflictul va include „revolte în Iran” şi un război nimicitor între Arabia Saudită şi Iran, scrie gandul.info. „Putin şi Trump vor semna un acord de pace”, a mai spus Hamilton-Parker, în contextul posibilului conflict. În 2020, Donald Trump ar putea fi demis. În 2018, Hamilton-Parker…
-
Actualitate

Un barbat a facut un gest iesit din comun, a dat foc masini in timp ce se dadea pe live.
Un barbat a recurs la un gest extrem de nebunesc, acesta si-a dat foc masini in timp ce se dadea live pe Facebook, dupa care si-a rugat urmaritori sa distribuie live-ul sau, relateaza wowbiz.ro. „Daţi distribuiri că se face focul mare” a transmis tânărul. Acesta locuieste intr-o localitate din Arges, acesta se distra cu gestul lui iesit din comun, adica arzand masina, dupa sursele date mai multi copii l-au ajutat la pregatirea incendieri masinei sale. Tânărul din Argeș a dat foc scaunului din dreapta situat în față, apoi întreaga mașină a fost cuprinsă de foc.
-
Politica

Iohannis: „Nu sunt convins că Republica Moldova își dorește un parcurs european”
Președintele Iohannis a dat un semnal clar de răcire a relațiilor cu „frații de peste Prut”. Șeful statului a declarat că nu este convins că Republica Moldova își propune ca obiectiv un parcurs politico-economic european și că, până atunci România se va implica strict pentru proiecte dedicate cetățenilor. Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că nu este „deloc convins” că actualul guvern de la Chișinău îți propune ca obiectiv parcursul european iar Bucureștiul va relua „cooperarea deplină” doar când vor exista acțiuni concrete în acest sens. Până atunci, vor fi continuate „doar proiectele de sprijin care sunt dedicate direct cetățenilor”…
-
Showbiz

Jador amenintat de Mircea Nebunu”: „Vino și ia-ți iubita, ai lăsat-o gravidă”! Cum arată tânăra
Jador este amenintat dur de catre Mircea Nebunu”, facand live si spunand ca manelistul a lasat insarcinata o prietena de a lui, interlopul ii transmite lui Jador sa vina sa i-a masuri, relateaza Kanal D. „Vino, mă, ia-ți iubita de-aici, ai înnebunit? Ai lăsat iubita la noi, aici? Uite iubita lui Jador”, a spus Mircea Nebunu’ pe live. Mircea Nebunu’: Ce ți-a făcut, drăguță? Tânăra: M-a lăsat gravidă Mircea Nebunu’: Te-a abandonat? Jador, vino, frate și ia-ți iubita că s-a oprit să bea un suc, ai luat-o razna, fratele nostru? „Urât, mă, Jador ce faci”, a reacționat altcineva. „Jador de…
-
Actualitate

Accident groaznic in Sibiu. A ramas intreg doar portbagajul masinei
Accident teribil in Sibiu, unde o masina a intrat sub un autocar plin, pompierii de la ISU au ajuns de urgenta la fata locului si inca trei echipaje de SMURD, dupa care a fost nevoie de descarcerare, s-a anuntat ca in autocar erau 50 de persoane, relateaza wowbiz.ro. Masina era Fiat, care s-a lovit frontal de autocar, o persoana a decedat pe loc, iar o persoana ranita grav. Toata zona de circulatie a fost inchisa timp de cateva ore.
-
Showbiz

Ella de la Puterea dragostei, jignita in ultimul hal de Jador de ziua ei: „E o… de femeie”
Concurenta de la Puterea Dragostei, a fost jignita in ultimul hal de ziua ei de catre Jador, staful Emisiunii se astepta sa ii cante la multi ani, dar cantaretul a facut un scandal mare, relateaza wowbiz.ro. „Tu mi-ai zis: hai acasă. Tu mi-ai spus că mă iubești și apoi mi-ai vorbit urât”, spune Ella de la Puterea Dragostei. „Eu bărbat slab. Cu jocurile ei, cu prostii din astea. De azi nu mai pupi tu nimic.”, a declarat Jador. „Să înțeleg că ea te-a vrăjit, că ție nu ți-a plăcut. Normal că mi-a plăcut. Tu ai încercat să-ți faci o imagine.…
-
Showbiz

Faze incendiare azi la Puterea dragostei. Andreea Pirul și Oprică au inceput bataia: „Nu vezi ce față de… ai”
Momente incendiare azi 16 ianuare la Puterea Dragostei pe Kanal D, se anunta mare tensiune intre fete, concurentele Andreea Oprica si Andreea Pirui au inceput sa se paruiasca, acestea au fost greu de oprit, relateaza wowbiz.ro. Tot astazi Ella o sa-i acorde atentie maxima lui Filip, acesta s-a reintors in emisiune schimbat incat atrage toate fetele din casa. Filip: M-a întrebat Pirui pe cine aș alege dintre ele trei. Eu i-am zis că din ele trei o aleg pe Ella. Ella: Ești în stare să mă prețuiești, să mă respecți? Filip: Doar atât vrei? Iancu: Ne plictiseam și am zis…




