Actualitate

150 de lei pentru angajatele din Romania de 8 martie

Veste buna pentru femeile din Romania, toate angajatele vor primi de opt martie 150 de lei, relateaza www.romaniatv.net.

Anul acesta, angajatele din România ar putea primi cu 20% mai multe tichete cadou faţă de anul trecut.

Cadourile, inclusiv tichetele cadou oferite de angajatori salariaţilor, sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte nu depăşeşte 150 lei.

Potrivit avocatnet.ro, „dacă stimulentele acordate salariaţilor depăşesc însă plafonul fixat la 150 de lei, diferenţa de bani reprezintă venit impozabil din salarii şi se cuprinde în baza de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii.

Cum data de 8 martie, atunci când se sărbătorește Ziua Femeii, se apropie, angajatorii pot acorda cadouri în această perioadă atât salariatelor, cât şi copiilor minori ai acestora.

Femeile pot primi din partea angajatorului suma de 150 lei, sub formă de bani, bunuri, vouchere de cumpărături sau tichete cadou, fără a suporta impozite pentru aceasta.

În plus, angajatorii trebuie să mai știe că aceste cheltuieli cu cadourile în bani şi în natură sunt scăzute la calculul impozitului pe profit, cu condiţia ca sumele aferente să se încadreze în limita de 5% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului”.

Angajatele din România ar putea primi cu 20% mai multe tichete cadou, cu ocazia zilei de 8 martie din acest an, „faţă de aceeaşi perioadă din 2015, reiese dintr-o analiză publicată joi de compania Up România, unul dintre principalii jucători de pe piaţa tichetelor valorice.

Numărul tichetelor cadou oferite de companii cu ocazia zilei de 8 Martie a crescut în 2016 cu 30% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, iar în 2015 s-au înregistrat creşteri doar cu 10% faţă de 2014″.

„Această dinamică pozitivă în rândul companiilor care aleg să-şi surprindă colegele cu tichete cadou de 8 Martie – se explică, pe de o parte, prin evoluţia generală a economiei şi, pe de altă parte, prin stimulentele fiscale pentru tichetele cadou prevăzute de noile măsuri ale Codului Fiscal, aplicate din 2016”, a declarat directorul general al Up România, Elena Pap.