Actualitate

4.000.000 țigarete de contrabandă descoperite de inspectorii vamali

În data de 24 martie 2023, inspectorii vamali din cadrul Autorității Vamale Române, aparat central și Direcția Regională Vamală Brașov, au oprit în trafic, pentru un control de rutină, pe centura orașului Brașov, un ansamblu rutier înmatriculat în Ucraina care se deplasa în direcția Sibiu.
Din documentele prezentate, inspectorii vamali au constatat că ansamblul rutier se afla în tranzit pe teritoriul României și transporta dulciuri din Ucraina pentru o societate comercială cu sediul în București.
După verificarea documentelor puse la dispoziție, și ca urmare a analizei de risc, echipa de control a luat decizia de a efectua controlul fizic asupra mărfurilor transportate, aflate sub sigiliu vamal.
Astfel, în compartimentului de marfă, sub cutiile de dulciuri, inspectorii vamali au descoperit următoarele cantități de țigarete: 3.838.000 țigarete COMPLIMENT BLUE, 10.000 țigarete KENT, 10.000 țigarete KENT KRISTAL, toate cu marcaj DUTY FREE și 10.000 țigarete ASHIMA, fără marcaje fiscale de acciză.
Menționăm faptul că acciza aferentă cantității de 3.868.000 țigarete descoperite de inspectorii vamali în mijlocul de transport controlat, este în sumă de 2.301.343,96 lei, urmând ca ulterior să se calculeze valoare exactă a prejudiciului, respectiv cuantumul drepturilor vamale.