Actualitate

Accident grav în Argeş. O maşină de poliţie a luat foc

Accident grav în Argeş. O maşină de poliţie a luat foc
Accident grav în Argeş. O maşină de poliţie a luat foc

Un accident grav a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în Câmpulung Muscel. O maşină de poliţie a luat foc, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 18 ani.
„O autospecială de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ, care se afla în serviciu de patrulare, (…) ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 18 ani, care nu a acordat prioritate de trecere autospecialei care circula regulamentar, pe drum cu prioritate. În urma impactului, autospeciala a luat foc, iar cei doi poliţişti şi jandarmul din componenţa echipajului au rămas în interior”, se arată într-un comunicat transmis joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Conform sursei citate, cei trei au fost salvaţi de un elev al Şcolii de Poliţie Vasile Lascăr de la Câmpina care se afla în trecere şi care, împreună cu un participant la trafic, a reuşit sa îi extragă din maşină.

„Ulterior, atât cei doi poliţişti, jandarmul, precum şi cei trei ocupanţi ai autoturismului implicat în accident (tânără de 18 ani şi doi băieţi de 15, respectiv 16 ani) au fost transportaţi la spital, pentru efectuarea de investigaţii medicale suplimentare”, au precizat reprezentanţii IPJ Argeş.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările continuând pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

sursa