Alex Bodi rupe tăcerea! Adevărul despre întâlnirea cu Dan Alexa, după scandalul cu soția acestuia: „Se vedea că e agitat, dar l-am înțeles”

După săptămâni de speculații și zvonuri, Alex Bodi a decis să vorbească deschis despre întâlnirea tensionată pe care a avut-o cu Dan Alexa, antrenorul care ar fi venit personal la vila milionarului pentru a cere explicații, după ce s-a spus că Bodi i-ar fi „furat” soția, pe Andrada.

Într-un interviu acordat în cadrul emisiunii Online Story by Cornelia Ionescu, Bodi a dezvăluit că discuția dintre el și Alexa a fost una calmă, „ca între bărbați”, deși antrenorul era vizibil afectat de situație.

„L-am chemat la mine acasă. Era rănit, dar am discutat ca doi bărbați”

„M-a sunat Dan Alexa. Mi-a plăcut atitudinea lui — mie îmi plac bărbații care au curaj să lămurească lucrurile direct. Era greșit informat, dar i-am explicat. Am apreciat că a vrut să discute cu mine față în față, așa că l-am invitat la mine acasă. Se vedea că e agitat, și l-am și înțeles, pentru că era rănit. E firesc să reacționezi așa când auzi anumite lucruri, indiferent ce probleme există în cuplu”, a povestit Bodi.

Milionarul spune că unii oameni ar fi profitat de vulnerabilitatea lui Dan Alexa pentru a amplifica tensiunile dintre ei. „Au fost persoane care au profitat de starea lui, i-au pus paie pe foc. Dar, până la urmă, și-a dat seama că lucrurile nu erau așa cum i se spusese.”

Alexa ar fi decis să divorțeze după discuția cu Bodi

Potrivit declarațiilor lui Alex Bodi, în urma discuției, Dan Alexa ar fi luat decizia de a divorța de Andrada, însă afaceristul spune că nu se consideră vinovat pentru destrămarea relației lor. „Eu mi-am văzut de treaba mea. Nu mă simt vinovat și nici nu vreau să intru în detalii despre viața personală a altora.”

„Am tăcut și am observat. Va veni și momentul meu să vorbesc”

După ce imaginile cu Andrada, surprinsă lângă mașina lui Bodi, au făcut înconjurul internetului, afaceristul a ales inițial să nu comenteze. Totuși, el a lăsat de înțeles că, la momentul potrivit, își va spune versiunea completă.

„Am tăcut, am observat și am analizat reacțiile tuturor. I-am lăsat să-și consume gloanțele. Dar va veni și momentul meu să vorbesc”, a declarat Alex Bodi pentru Wowbiz.

sursa

De la Parteneri