Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș, a anunțat miercuri până când pot folosi românii cardurile de energie pentru plata facturilor. Oficialul le atrage atenția posesorilor de cardului de energie că mai au la dispoziție doar două luni pentru a utiliza banii aferenți primei tranșe.
Până când pot folosi românii cardurile de energie pentru plata facturilor. În prezent, în România sunt peste două milioane de beneficiari ai cardului de energie, însă foarte puțini sunt cei care știu că acesta are o anumită perioadă de timp în care poate fi folosit pentru plata facturilor.
„Sunt deja două luni de când am început implementarea programului de sprijin pentru plata facturilor la energie și am atins pragul de două milioane de familii care au achitat facturi din sumele virate pe carduri.
Mai mult de o treime din beneficiari au făcut plăți fără să se deplaseze de la domiciliu în acest scop, fie pentru că au folosit platforma online de plată oferită de Poșta Română, fie pentru că au solicitat factorul poștal la domiciliu și au achitat cu sprijinul acestuia. Faptul că au existat aceste trei variante de plată, dintre care două permit plata de acasă, este cu adevărat o reușită. Reamintesc tuturor posesorilor de carduri de energie că mai au la dispoziție două luni pentru a utiliza banii aferenți primei tranșe.
Citește și: Victor Ponta:"Rusia se bucură când orice țară NATO are probleme”
De asemenea, pentru a extinde și simplifica sprijinul acordat, am finalizat proiectul de act normativ prin care se prevede compensarea prețului pentru mai multe tipuri de energie decât cele prevăzute acum: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.
Mai mult, avem în plan să permitem și achitarea de facturi mai vechi și să extindem termenul până la februarie 2022”, a declarat ministrul Marcel Boloș
Citește și: Controversele din jurul lui Călin Georgescu: Adevăr, Speculații și Manipulare în Spațiul Public