
Sâmbătă, 28 mai, la ora 7.20, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Sălățig, conducea autoturismul pe Drumul Județean 108 D, prin localitatea Bulgari.
La un moment dat, şoferul a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod.
În urma impactului, autoturismul a luat foc.
Șoferul și pasagerul acestuia, un bărbat, tot în vârstă de 54 de ani, din comuna Sălățig, au fost transportați la spital, pentru investigații.
Conducătorul auto a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
sursa







