
Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a deschis miercuri un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor pe numele unui angajat al Direcţia de Sănătate Publică Buzău.
Persoana în cauză este acuzată că nu a respectat măsura izolarii la domiciliu și chiar a venit la serviciu după ce a intrat în contact cu o persoană infectată și chiar și după ce testele au confirmat că a contractat virusul.
„S-a reţinut faptul că, în perioada 25.06.2020-01.07.2020, un angajat al Direcţiei de Sănătate Publică Buzău, nu a adoptat măsura izolării la domiciliu, deşi – la data de 25.06.2020 – intrase în contact cu o persoană confirmată ca fiind infectată cu virusul COVID-19, continuând să îşi desfăşoare activitatea profesională în cadrul instituţiei, chiar şi ulterior datei de 29.06.2020, când a fost şi aceasta testată pozitiv ca având acelaşi virus”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, printr-un comunicat de presă.
sursa







