Fostul colonel SRI Daniel Dragomir cere arestarea liberalului Cezar Preda!

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir îl acuză pe liberalul Cezar Preda că a dezvăluit informații cu caracter secret, scrie antena3.ro.

Într-o postare făcută pe blogul personal, Dragomir susține că Parchetul General ar trebui să se sesizeze în acest caz și să ia măsuri.

Citește și: ANAF: Risc de Închisoare pentru Nerespectarea Somațiilor

„Statul paralel lucrează în continuare, prin uneltele sale, inclusiv cele din culoarul politic.
Domnul deputat Cezar Preda a încălcat regulamentele comisiei și a comis o serie de infracțiuni care aduc atingere respectării secretului de stat care guvernează audierile din comisie.
Eu mă aflu sub jurisdicția Comisiei Parlamentare de Control a SRI, tot ceea ce am declarat la audieri are caracter secret de stat.
Voi sesiza Comisia de Control cu privire la aceste încălcări ale legii, mai ales că cea mai mare încălcare a legii este chiar prezența domnului deputat Cezar Predă în această Comisie și în Parlament.
Se impune sesizarea de urgență a Parchetului General cu privire la infracțiunile grave comise public de domnul deputat.
Se impune chiar ridicarea imunității acestuia și reținerea și arestarea să preventivă.
Faptele extrem de grave comise aduc atingere lucrărilor comisiei și induc în opinia publică temerea că oricine poate ieși public cu declarații din interiorul unor ședințe secrete.
Scopul domnului deputat Cezar Preda a fost de a-i avertiza pe Coldea și Dumbravă despre declarațiile mele.
Este foarte grav. Pe cei care cred că vor putea încălca Constituția României la nesfârșit… îi anunț că se înșală”, a scris fostul colonel SRI pe blogul său.
Cezar Preda, membru PNL în Comisia SRI și fost președinte al acesteia, a mărturisit recent că atunci când vorbește despre ofițeri SRI, Daniel Dragomir ar face referire la Dumitru Dumbravă și la Florian Coldea.

 

Citește și: Un Tânăr a Murit Grăbindu-se Să Ajungă la Iubita Sa