Gigi Becali a cumpărat un camion de produse și le-a donat celor de la „Matei Balș”.
Patronul FCSB a primit din partea Institutului Național de Boli Infecțioase o listă cu produse de care spitalul nu beneficia, cererile fiind satisfăcute în mare măsură.
„Cei de la «Matei Balș» mi-au trimis o listă lungă fiindcă nu aveau nimic în spital! Am primit de la ei o cerere, prin care mi s-a solicitat ajutorul. Au spus că au nevoie de scaune, mese, mobilier, camere video, produse de curățenie, mop-uri, televizoare, mai multe lucruri, pentru criza asta cu coranovirusul. Normal că i-am ajutat.
S-au dus băieții și au cumpărat tot ce mi-au cerut în primă fază. Iar astăzi (n.r. luni) am primit o altă listă de la ei, iar băieții au plecat deja să achiziționeze tot ce au nevoie. Cum să nu-i ajut?! Doamne-ferește!„, a declarat Gigi Becali
Astfel, la „Matei Balș”, a ajuns un camion de produse donate de Gigi Becali. Totodată, chiar dacă România a intrat în stare de urgență, patronul FCSB-ului a avut un mesaj pentru bolnavii de cancer.
Citește și: Programul magazinelor și băncilor pe 24 ianuarie 2025
„Le transmit că spitalul meu funcționează în regim normal. Dacă au nevoie de ajutor, pot veni oricând acolo. Totul este gratuit, ei nu vor plăti nimic. Ce, dacă este stare de urgență, nu trebuie să-i mai tratăm? Nu trebuie să-și facă probleme„, a mai spus Gigi Becali.
Citește și: Trei persoane din comuna Crasna, reținute pentru lovire și tulburarea ordinii publice