Infractor periculos filmat de poliția Maramureș

Doi polițiști din Baia Mare aflați în patrulă au surprins un infractor mai puțin obișnuit.
O vulpe, care tocmai dăduse iama într-un coteț de găini, a fost surprinsă cu prada în bot, în vreme ce traversa strada.
Un echipaj de poliție a surprins o vulpe la scurtă vreme după ce a dat lovitura într-o gospodărie.

Aceștia au filmat tărășenia și au postat imaginile într-un grup whatsapp.

Citește și: Fraudă masivă în Delta Dunării: Român trimis în judecată de Parchetul European pentru utilizarea ilegală a fondurilor europene

Intr-unul dintre videoclipuri se observă cum vulpea se sperie de un atuomobil care trece în viteză și își abadonează prada, traversând pe marginea opusă a drumului.
După ce pericolul a trecut, ea s-a întors și a luat pasărea de unde a abandonat-o plecând mai departe în treaba ei, fără s-o mai deranjeze cineva.

Reprezentanții IPJ Maramureș care au postat au comentat că în acest caz avem de-a face cu „o infracțiune flagrantă de furt calificat și o trecere prin loc nepermis, constatate într-un filtru rutier, de către colegii de la SPR, care au închis ochii de această dată”.

Citește și: Poșta Română inițiază un program de plecări voluntare pentru reorganizarea companiei

Video Aici.