
Prezentatorul britanic Jeremy Clarkson a dezvăluit că a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer, în luna mai a anului trecut. Vestea a fost făcută publică în timpul difuzării ultimelor episoade din emisiunea sa, „Clarkson’s Farm”.
Clarkson, în vârstă de 66 de ani, le-a mărturisit colegilor săi din serial, Kaleb Cooper și Charlie Ireland, despre diagnosticul primit, aceștia fiind vizibil afectați de informație, relateaza hotnews.ro. El a menționat că o parte din prostată i-a fost îndepărtată ca parte a tratamentului.
„Am dispărut săptămâna trecută și am făcut o biopsie. Este cancer, este agresiv, dar se află într-un stadiu incipient”, a declarat Clarkson, conform BBC. Deși emisiunea a fost difuzată miercuri, imaginile au fost filmate în anul 2025.
Fostul prezentator al emisiunii „Top Gear” nu a specificat tipul exact de cancer, dar a asigurat pe cei din jur că va fi bine și că va fi indisponibil doar pentru o scurtă perioadă.
Cu câteva ore înainte de difuzarea finalului de sezon, Clarkson a publicat un videoclip pe Instagram, avertizându-și fanii că imaginile vor fi „greu de urmărit”.
Jeremy Clarkson a devenit cunoscut la nivel mondial pentru rolul său în emisiunea auto „Top Gear” de pe BBC, alături de Richard Hammond și James May. În prezent, el prezintă producția Amazon Prime Video „Clarkson’s Farm”, care documentează activitatea sa la o fermă.




