La spital cu toxiifecție alimentară severă, după ce au participat la o pomenire

Șase persoane au ajuns la Spitalul Hârlău, din județul Iași, după ce au participat la o pomenire, în localitatea Ceplenița.

Reprezentanții Spitalului Hârlău au precizat că șase persoane au ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică la unitatea medicală, cu forme severe de toxiifecție alimentară.

Citește și: Concedieri la stat în 2025: Guvernul ia măsuri drastice pentru reducerea cheltuielilor

„Pacienții prezentau fenomene digestive, diaree, vărsături și stări de dezhidratare. S-a încercat transferul lor la Iași, cu aprobare de la Spitalul de Boli Infecțioase. Până la urmă, pacienții s-au deplasat pe cont propriu la Iași, după ce au primit bilete de trimitere, deoarece nu au mai avut răbdare să aștepte ambulanțele”, a declarat duminică, corespondentului MEDIAFAX, dr. Oxana Iurcu, medicul de gardă din cadrul Spitalului Hârlău.

Conform acesteia, duminică, până la ora 11.00, nu au mai ajuns alte persoane cu simptome similare, deși la pomenirea organizată în cursul zilei de sâmbătă ar fi participat peste 100 de persoane.

Citește și: Incendiu într-o casă din județul Cluj, provocat de un accident în bucătărie. Un bărbat a suferit arsuri și primește îngrijiri medicale