
Președintele francez Emmanuel Macron a solicitat joi companiilor europene să își suspende investițiile planificate în Statele Unite, ca răspuns la noile tarife vamale impuse de administrația Trump. Declarația a fost făcută în cadrul unei întâlniri la Palatul Élysée cu reprezentanți ai industriilor afectate, unde liderul francez a subliniat necesitatea unei reacții ferme și unitare din partea Europei.
„Este esențial ca investițiile europene planificate în SUA să fie suspendate până când situația devine clară”, a declarat Macron. Acesta a punctat că o astfel de măsură ar trimite un semnal de solidaritate și fermitate, în loc ca marile companii europene să continue să investească în economia americană în timp ce Europa este vizată de măsuri protecționiste.
Un posibil răspuns economic dur din partea UE
Macron a precizat că Uniunea Europeană ia în considerare diverse reacții, inclusiv utilizarea mecanismului anti-coerciție și impunerea unor contramăsuri asupra serviciilor digitale sau asupra mecanismelor de finanțare a economiei americane. Liderul francez a anticipat un răspuns „mai amplu” decât cel aplicat anterior în cazul tarifelor pentru oțel și aluminiu.
Președintele francez a criticat dur politica tarifară a lui Donald Trump, numind-o „brutală și nefondată”, considerând că astfel de măsuri nu rezolvă dezechilibrele comerciale, ci dimpotrivă, afectează comerțul internațional.
Printre regiunile vizate de tarifele americane se află și teritorii franceze de peste mări, precum Reunion și Saint-Pierre și Miquelon, care vor suporta „tarife exorbitante”, potrivit lui Macron.
Acesta a concluzionat că Europa trebuie să răspundă „industrie cu industrie” și să își apere interesele economice în fața noilor politici comerciale impuse de SUA.








Unde găsești rapid semnificația unei zile fără să pierzi timp
Grădina versus Înghețul: Ghid de intervenție rapidă pentru nopțile critice de primăvară
De ce tot mai mulți utilizatori preferă platformele simple
Managementul Riscului de Îngheț: Cum salvăm culturile de primăvară în fața oscilațiilor termice
Președintele Poloniei a vizitat sanctuarul urșilor de la Zărnești și a adoptat un urs
Cum arată o platformă utilă în viața de zi cu zi
Un obicei simplu care îți poate schimba modul în care privești fiecare zi
Ghidul călătorului informat: Cum să faci corect o rezervare online pentru vacanță în 2026?
De ce contează contextul unei zile
Piața Imobiliară din Brașov în 2026: Ghid pentru Investiții Sigure și Tranzacții de Succes
De la informație haotică la claritate zilnică
5 Greșeli fatale care îți pot distruge grădina la primul îngheț de primăvară
Ceapa verde, aliatul secret al oricărei diete de slăbit
Restaurant à la carte şi cazare în Bacău pentru un city-break reuşit