Europarlamentarul Maria Grapini a dezvăluit pentru RomâniaTV că s-a întâlnit în aeroport cu fostul preşedinte Traian Băsescu, înainte de a fi internat. De asemenea, a explicat ce se întâmplă cu mandatul de europarlamentar al lui Băsescu după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul de colaborarea cu Securitatea comunistă.
Maria Grapini rupe tăcerea despre starea de sănătate a lui Traian Băsescu. Eurodeputatul a explicat că nu sesizase „nu era nicio schimbare” în comportamentul fostului preşedinte al României cu care se întâlnea luna la aeroport pentru că face naveta la Bruxelles.
„N-am sesizat vreo schimbare. Însă ce m-a frapat pe mine a fost că nu a mai fost în plen. Era un om foarte disciplinat. Pot să-l compar cu ceilalţi eurodeputaţi români din PPE care mai ascultă şedinţa plenară în birou.
Domnul Băsescu venea în sală. Săptămâna trecută nu a participat la dezbateri pentru că nu a avut nici timp de vorbire. Nu a participat fizic, aşa cum participa. Poate că după sosire în Bruxelles s-a simţit rău, cert e că n-a participat la plenară.
Citește și: Grigore Leşe, transportat de urgenţă la spital după un recital emoţionant la Gala Premiului „Mihai Eminescu”
La plecarea din Bruxelles, eu am plecat joi şi am sosit vineri dimineaţă, şi vineri la prânz am fost sunată de o colegă de la Bruxelles dacă ştiu că domnului Băsescu i s-a făcut rău şi ar fi internat în spital.
Ce mi s-a spus mie a fost că i s-a făcut rău în Bruxelles, evident. De aici, din Parlament, ar fi fost luat cu ambulanţa şi dus la spital pentru primele analizate, după care s-a decis internarea. S-a spus că ba la Paris, ba aici. Nu, internarea a fost la spitalul de aici (de la Bruxelles) şi era logic să fie aici. Noi beneficiem de un cabinet medical şi orice europarlamentar sau asistent merge la cabinet şi este trimis la medicul specialist dacă are vreo problemă”, a afirmat europarlamentarul
Citește și: Amna, vacanță de vis alături de noul iubit: „Viața este mai frumoasă”