Nelu Tătaru, ministrul Sănătății

România se află într-un context pandemic cu răspândire comunitară accentuată, a subliniat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, care este de părere că dacă regulile de protecție sanitară nu vor fi respectate, secțiile de terapie intensivă din țară se vor aglomera, iar la nivel național s-ar putea întâmpla ce s-a petrecut în Italia și Spania în lunile martie și aprilie.

Ministrul Sănătății, semnal de alarmă

Citește și: Gigi Becali Dezvăluie, mascarada lui Călin Georgescu

Această pandemie nu se tranşează în unităţile medicale. În unităţile medicale se tranşează tratarea şi salvarea vieţii acestor pacienţi deja infectaţi. Să nu ajungem la un număr mare de pacienţi infectaţi şi acest lucru depinde foarte mult de respectarea regulilor. Repet – portul măştii în spaţiile închise, în locurile aglomerate, în transportul în comun, la locul de muncă; dezinfectantul şi distanţarea fizică. (…) În condiţiile în care respectăm toate aceste reguli vom observa într-o săptămână, săptămână şi jumătate un platou şi o scădere a numărului de noi cazuri de la o zi la alta. Acesta poate fi începutul căderii acestui prim episod pandemic”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, la Digi 24, potrivit Agerpres.

Dacă nu respectăm aceste reguli, avertizează demnitarul, „vom vedea de la o zi la alta creşterea numărului de cazuri şi o aglomerare a unităţilor de primiri urgenţe şi a secţiilor de boli infecţioase. Chiar dacă noi ne adaptăm cu numărul de paturi în funcţie de necesităţi, nu ar trebui să ne lăsăm în această bază. Un număr mare de cazuri va încărca secţiile de terapie intensivă şi atunci ce vedeam în martie şi aprilie în Italia şi Spania se poate repeta şi în ţara noastră. Nu vreau să ajungem la acest scenariu şi ţine doar de noi”.

Citește și: Iohannis, la reuniunea informală a liderilor UE: „Creșterea finanțării pentru apărare, o prioritate”

sursa