Ploi torenţiale, vijelii şi grindină în toată ţara până pe 9 iunie

Ploi torenţiale, vijelii şi grindină în toată ţara până pe 9 iunie

ANM a emis noi avrtizări de vreme severă, Un cod galben de ploi timp de două zile în judeţele nord-vestul ţării şi o informare meteo de ploi valabilă pentru toată ţara până pe 9 iunie.
În perioada 07 iunie, ora 13:00 – 07 iunie, ora 21:00, va fi nstabilitate atmosferică temporar accentuată.

În intervalul menționat, în nord-vestul țării și în zona Munților Apuseni instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.
În intervalul menționat vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică, în cursul zilei de duminică (7 iunie) în regiunile vestice, nord-vestice, local în cele centrale și sudice, precum și în zonele de munte, iar luni (8 iunie), îndeosebi în vestul și nordul teritoriului. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp.

Citește și: Incendiu devastator la un atelier auto din Odorheiu Secuiesc: Intervenție complexă pentru prevenirea extinderii

Notă: Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat pe tot parcursul săptămânii (8-14 iunie) în majoritatea regiunilor.

sursa

Citește și: Accident rutier grav la Sălsig: șofer beat și recent reintrat în posesia permisului, găsit încarcerat

Lasă un răspuns