Sanatate

Primul caz de Covid transmis prin ochi

A fost descoperit primul caz de Covid transmis prin ochi la un copil. Acesta a fost identificat în probele recoltate din ochii unui copil în vârstă de 11 ani, care a ajuns la spital pentru investigații medicale după ce a stat prea mult timp lângă un adult infectat, potrivit unui studiu publicat în „European Journal of Ophthalmology” realizat de medici și cercetători de la San Matteo Polyclinic Foundation din Pavia, potrivit Digi 24.

Se pare că un copil a ajuns la clinica pediatrică San Matteo pentru investigații medicale, în urma contactului pe care l-a avut cu un membru al familiei care era infectat cu Covid-19.

Acest lucru arată că transmiterea virusului prin lacrimi este „teoretic posibilă”, dar „încă nu este clar dacă poate fi considerată o cale importantă pentru răspândirea Covid-19”, potrivit specialiștilor din Pavia, citați de cotidianul „La Repubblica”.

Copilul era asimptomatic

Directorul clinii pediatrice, Gianluigi Marseglia, a precizat că acesta era asimptomatic, chiar dacă rezultatele analizelor de sânge arată o ușoară creștere a valorilor transaminazelor. Examinarea cu ultrasunete a plămânilor a sugerat o ușoară neregularitate pleurală.

Din acest motiv, acestuia i s-a făcut un test, care a iesit pozitiv pentru COVID-19.

Medicii l-au ținut sub observație în continuare. După ceva timp, copilul a spus că avea arsuri la ochi, fiind făcută și o evaluare oftalmologică. În probele luate din ochi a fost identificat Sars-CoV-2.

„Din câte știm, acesta este primul raport privind identificarea Sars-CoV-2 în probele de ochi la un pacient pediatric cu simptome, dar fără semne de implicare oculară. Cu toate acestea, deși transmiterea prin lacrimi este teoretic posibilă, nu este deocamdată clar dacă acest lucru poate fi considerat o cale importantă pentru răspândirea Covid-19″.
„Aceste date extind în continuare spectrul de organe afectate de infecție și subliniază importanța protecției ochilor pentru lucrătorii din domeniul sănătății”, a spus Fausto Baldanti, șeful Laboratorului de Virologie Moleculară San Matteo.

Copilul a fost externat din spital la 12 zile de la internare și pus în carantină până la obținerea rezultatelor negative ale testelor nazale și oculare.

sursa