
Doi ieșeni au construit un cavou într-un cimitir, dar, la final, s-au trezit cu două persoane înmormântate acolo, deși ei nu-și dăduseră acordul.
Cei doi soți l-au dat în judecată pe bărbatul care și-a înmormântat mama și fratele acolo.
Citește și: Accident în Crișeni: Autoutilitară cu remorcă răsturnată în șanțul de pe marginea drumului
Bărbatul chemat în fața instanței a susținut că, de fapt, locul aparținea familiei sale
Proces inedit, pe rolul instanțelor ieșene! Un bărbat a fost dat în judecată de o familie, din pricina unui cavou. Magistrații din cadrul Judecătoriei Pașcani au admis la finele săptămânii trecute acțiunea formulată de soții Saveta și Vasile Budeanu.
Citește și: Accident mortal pe Centura Carei: Pompierii intervin pentru descarcerarea unui șofer
„Instanța admite cererea formulată de reclamanții Budeanu Saveta și Budeanu Vasile, în contradictoriu cu pârâtul Asoltanei Costel. Obligă pârâtul să le plătească reclamanților suma de 5.000 de lei, reprezentând contravaloarea unui cavou”, au precizat judecătorii.
Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată.
Citește și: Incendiu puternic la un depozit de cauciucuri în Argestru, Suceava
Cât au plătit pentru cavou
Procesul a început pe 24 iulie 2019. La data respectivă, Saveta și Vasile Budeanu le-au cerut judecătorilor să îl oblige pe Costel Asoltanei la plata unor despăgubiri în valoare de 5.000 de lei.
Întreaga tărășenie a pornit de la faptul că, în cimitirul din satul Crivești, au fost înmormântați soții D.F. și R.F., într-un mormânt care era neîngrijit, lăsat în paragină, plin de buruieni și fără cruci.
„Noi am avut acordul verbal al preotului și al paraclisierului bisericii pentru a ocupa acest loc, astfel încât, în 2010, am împrejmuit cu grilaj metalic terenul. La sfârșitul lunii mai 2017, am început construcția unui cavou pe locul pe care l-am împrejmuit cu grilaj metalic în anul 2010”, au afirmat reclamanții.
Aceștia au subliniat că, pentru construcția cavoului, au săpat o groapă de circa doi metri adâncime, patru metri lungime și trei metri lățime, necesară înhumării a două persoane. Pentru efectuarea acestei lucrări, au angajat trei persoane, care au lucrat 3 zile, pe care le-au plătit cu câte 150 de lei pe zi, achitând în total suma de 1.350 de lei.
Reclamanții au adăugat că pământul rezultat din săparea gropii a fost transportat cu roaba în afara cimitirului de alte două persoane. Aceste două persoane au lucrat o zi, pentru care au fost plătite cu câte 100 de lei.