Politica

Sancțiuni cu închisoarea pentru angajatorii care nu achită contribuţiile angajaţilor

Adrian Câciu (PSD), ministrul Finanțelor, a declarat, la finalul ședintei de Guvern de vineri, că reţinerea şi neplata, respectiv încasarea şi neplata impozitelor și a contribuțiilor, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă, vor fi sancționate. Prevederea va intra în vigoare de la 1 martie 2022.

Neplata impozitelor și a contribuțiilor va fi sancționată
Ministrul a precizat că prevederea va intra în vigoare de la 1 martie 2022 tocmai pentru a exista un termen de conformare.

Acesta a mai precizat că sancțiunea nu se va aplica direct, ci vor exista tot felul de instrumente de eșalonare.

E un termen în primul rând de conformare de 60 de zile peste data scadenţei. În acelaşi timp, există instrumente de eşalonare puse la dispoziţie de stat. Chiar şi pentru stopajul la sursă există. Vom mai dezvolta instrumente de eşalonare”, a punctat ministrul.

Btv.ro