Un băiat de aproximativ 10 ani a fost găsit decedat, luni seara, într-un apartament situat pe strada Abrud din cartierul Micălaca.
Tatăl copilului ar fi fost cel care ar fi găsit trupul neînsuflețit.
Potrivit primelor informații, în locuință, împreună cu băiatul, se afla și mama acestuia.
La fața locului au ajuns polițiștii și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea cercetărilor și stabilirea împrejurărilor în care a avut loc moartea băiatului.
Mama a fost găsită inconștientă, în apartament, lângă cadavrul fiului ei, cu o rană în zona gâtului.
Citește și: Două adolescente dispărute fără urmă în timp ce mergeau spre liceu în Jibou
Vecinii sunt îngroziți de cele întâmplate și spun că nu au auzit zgomot venind dinspre apartamentul în care locuia familia pe care o descriu ca fiind una fără probleme – cel puțin din cele știute de ei.
Tatăl copilului a fost plecat luni după masa la Mândruloc, însă înainte de aceasta, vecinii l-au văzut pe bărbat afară, împreună cu fiul său.
Citește și: Tragedie pe DN6: Trei vieți pierdute și trei răniți în urma unui accident cu patru vehicule
Cei doi soți începuseră construcția unei case la Mândruloc și aveau și câteva animale.
În fapt, bărbatul plecase să hrănească animalele, iar când a revenit acasă, luni seara, a deschis ușa apartamentului și a văzut imaginile șocante: fiul său înjunghiat, iar soția sa – inconștientă – cu o rană la gât.