Actualitate

Un elev a fost bătut în fața unui liceu din Râmnicu Vâlcea

Un elev al unui liceu din Râmnicu Vâlcea a fost bătut de un adolescent în vârstă de 16 ani, vineri după-amiază, în fața unității de învățământ. Totul ar fi pornit de la o postare pe o rețea socială, spune Jandarmeria, care a aplanat conflictul și care a găsit asupra agresorului un cuțit și un pistol de airsoft
Potrivit Jandameriei Vâlcea, incidentul a avut loc vineri după-amiază în fața Colegiului Tehnic Forestier din Râmnicu Vâlcea, unitatea de învățământ la care merge și elevul bătut.

Primele verificări au indicat că nu a fost vorba despre un conflict spontan.

„Agresorul, un tânăr de 16 ani din Râmnicu Vâlcea, şi-a aşteptat victima, elev la colegiul respectiv, să iasă de la ore, iar în momentul când a văzut-o i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele. Întreaga scenă a fost observată de personalul de securitate al şcolii care a solicitat ajutorul jandarmilor. Un echipaj de Jandarmerie care se afla în apropierea şcolii a intervenit de urgenţă reuşind să întrerupă conflictul dintre cei doi tineri, care se pare ar fi pornit de la o postare pe o reţea de socializare”, mai spune Jandarmeria Vâlcea.

În buzunarele agresorului au fost găsite un cuțit și un pistol de airsoft. Adolescentul susține că le avea asupra sa pentru autoapărare.

Jandarmii au întocmit pe numele agresorului actele necesare începerii urmăririi penale pentru lovire şi alte violenţe şi portul fără drept de obiecte periculoase, iar actele de sesizare au fost înaintate organelor de Poliţie pentru continuarea cercetărilor.

sursa