
12 migranți din Irak au fost prinși pe autostrada București-Pitești, la kilometrul 50.
Oamenii, printre se aflau și trei copii, s-au înghesuit într-o mașină de teren, care a fost abandonată pe un câmp. Polițiștilor de la Brigada Autostrăzi li s-a părut autoturismul suspect.
Citește și: Trump cere Ucrainei „minereuri rare” pentru continuarea ajutorului
Cei 12 irakieni, printre ei și trei copii, au fost depistați, vineri, pe un câmp, la kilometrul 49 al autostrăzii A1 București-Pitești, în dreptul localității Corbii Mari.
Șoferul mașinii de teren înmatriculate în Bulgaria nu a fost găsit.
Printre irakienii descoperiți în câmp se află și trei copii, cel mai mic dintre ei având patru ani.
Migranții le-au povestit polițiștilor că au mers sute de kilometri înghesuiți în portbagajul autoturismului. Cazul a intrat în atenția polițiștilor care, alături de angajații Serviciului Imigrări, vor să afle unde voiau să ajungă străinii.
Citește și: Dronă survolează neautorizat Moldova, amenințare la securitate
Potrivit polițiștilor de frontieră, migranții încearcă să tranziteze ilegal țara noastră pentru ca, mai apoi, să ajungă în Occident. În luna septembrie, peste 200 de migranți au fost prinși în zona stațiunii 2 mai, județul Constanța.
Cele două ambarcațiuni, în care se aflau oamenii, au fost interceptate de Garda de Coastă. La bordul acestora se aflau cetățeni din Irak și Iran care voiau să pătrundă ilegal în țara noastră.
Lbertatea.ro