Extern

Bill Cosby a fost plasat în arest la domiciliu

Comedianul american Bill Cosby va fi plasat în arest la domiciliu după ce a fost găsit vinovat la toate cele trei capete de acuzare privind agresiuni sexuale, conform unei decizii luate vineri de instanța de judecată.

Judecătorul Steven O’Neill a decis și ca actorul în vârstă de 80 de ani să poarte o brățară de monitorizare GPS pentru ca nu cumva să părăsească perimetrul locuinței sale din Cheltenham, Pennsylvania, cu excepția situațiilor în care va avea nevoie de tratament medical sau pentru a discuta cu avocații săi și numai cu aprobarea ofițerului de poliție care este însărcinat cu supravegherea sa.

Bill Cosby, cunoscut pentru interpretarea unui tată de familie iubitor în sitcomul din anii 1980 „The Cosby Show”, riscă 10 ani de închisoare pentru fiecare dintre capetele de acuzare formulate împotriva lui pentru comiterea unor agresiuni sexuale în formă agravată. Încă nu a fost anunțată data la care va fi anunțată sentința definitivă în cazul Cosby, însă, conform unor surse, sentința ar putea fi pronunțată în luna iulie.

Starul american a fost acuzat că a drogat-o și agresat-o sexual pe Andrea Constand, în prezent în vârstă de 45 de ani. Potrivit AFP, Andrea Constand a fost prezentă în sala de judecată, joi, în momentul pronunțării verdictului, care a fost anunțat după deliberări ce au durat 14 ore.

Avocatul american Brian Claypool a declarat pentru revista People că actorul ar putea scăpa de închisoare. „Judecarea apelurilor ar putea dura ani de zile. El va rămâne în arest la domiciliu pentru câțiva ani, probabil în jur de 5 ani„, a susținut el.

Avocatul principal al apărării, Tom Mesereau, a anunțat că lupta juridică nu s-a încheiat și că actorul va depune un apel la verdictul prin care a fost găsit vinovat de agresiuni sexuale.

Joi s-a încheiat cel de-al doilea proces al lui Bill Cosby cu privire la drogarea și agresarea sexuală a lui Andrea Constand în 2004. Primul proces în acest caz s-a încheiat anul trecut, fără ca jurații să poată da un verdict, după mai multe zile de deliberări.

Sentința de vinovăție pronunțată joi se referă doar la acuzațiile formulate împotriva actorului de Andrea Constand, fostă angajată a Universității Temple din Philadelphia, instituție unde Cosby a fost student.

Bill Cosby a invitat-o pe Andrea Constand în reședința lui din Cheltenham din Pennsylvania. Femeia afirmă că starul american i-a oferit un pahar cu vin în care a dizolvat trei pastile, înainte de a o abuza sexual, iar starea ei fizică din acel moment nu îi permitea să se apere.

Avocații lui Cosby au susținut în cadrul procesului că presupusa victimă încearcă să obțină bani de la actor, invocând faptul că aceasta a acceptat o propunere de înțelegere amiabilă. De cealaltă parte, acuzarea, a invocat exact aceași înțelegere amiabilă ce i-a fost propusă victimei drept dovada vinovăției inculpatului.

În total, actorul american a fost acuzat de peste 50 de femei de comiterea unor acte de agresiune sexuală. Unele dintre ele au fost prezente joi în sala de judecată.

Avocații acuzării au primit din partea judecătorului Steve O’Neill permisiunea de a prezenta în timpul procesului mărturiile unui grup de cinci femei care afirmă că au fost victime ale lui Bill Cosby, care le-a agresat sexual. Bill Cosby a afirmat în cadrul procesului că toate raporturile lui sexuale au fost consensuale.