Ce te poate ajuta in viata este:-„Cutia lui DUMNEZEU”

Deşi poate părea prea simplă pentru a fi cu adevărat eficientă, această metodă poate fi soluţia pentru multe dintre problemele pe care le întâmpini în viaţa de zi cu zi.
Ce este cutia lui Dumnezeu? Poate fi o puşculiţă, o cutie colorată sau un borcănel. Important nu este recipientul, ci conţinutul acestuia.

Ce trebuie să faci? Scrie o problemă care te preocupă pe o foaie. Poate fi, de asemenea, o dorinţă sau o decizie pe care eşti nevoită să o iei şi nu ştii în ce direcţie să înclini balanţa.

Citește și: Strategii eficiente pentru învățare rapidă: Cum să reții informațiile mai ușor?

Apoi îndoaie hârtia şi introdu-o în cutie. În principiu, gestul simbolizează deschiderea către divinitate.

Ai grijă să laşi loc pentru soluţii pe care nu le-ai luat în calcul, dar care se pot dovedi a fi mult mai potrivite în situaţia dată.

Citește și: Ce poți face cu hainele uzate: Soluții sustenabile pentru a le da o a doua șansă

Dacă ceri îndrumare sau un semn, ai grijă să specifici să fie unul evident. Formulează clar, cât mai specific, ceea ce îţi doreşti şi notează pe hârtie data la care ţi-ai notat gândurile.

Odată introdusă hârtia în cutia lui Dumnezeu, consideră problema ca fiind deja rezolvată.

Citește și: 10 Trucuri Simple pentru a Reduce Deșeurile Zilnice și a Trăi Mai Sustenabil în 2025

Această metodă te eliberează de grija unor gânduri care te macină constant şi îţi permite să te concentrezi asupra altor aspecte importante din viaţa de zi cu zi.

Când cutia se umple, goleşte-o şi reciteşte biletele mai vechi. Vei constata că multe dintre dileme s-au clarificat fără ca tu să duci cu tine stresul zilnic legat de chestiunile respective.

Feminis.ro

Lasă un răspuns