
Deputatul PSD Marcel Ciolacu a declarat marți seară, la România TV, că este pregătit să voteze o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan dacă pachetele fiscale pregătite nu vor conține și măsuri clare pentru relansarea economiei, subliniind că afirmația sa nu este una individuală, ci rezultatul consultărilor cu PSD.
Ciolacu: „Nu se mai poate! Dacă vine fără măsuri economice, votez moțiunea la vedere”
Ciolacu a afirmat că este convins că în perioada următoare nu va mai fi acceptat niciun pachet fără măsuri economice: „Nu se mai poate! Nu se mai poate! Dacă vine fără măsuri economice, eu vă spun la dumneavoastră, în premieră, eu o să votez moţiunea. Dacă vine iar, dacă forţează iar… votez la vedere moţiunea”.
Întrebat dacă poziția exprimată este doar a sa sau dacă există un curent similar în PSD, fostul prim-ministru a subliniat că nu ar fi făcut o astfel de declarație fără să se consulte cu colegii din partid și cu actuala conducere. El a amintit și discursul Olguței Vasilescu de la Congres: „Nu se mai poate, nu se mai poate tu să comanzi și comanzi numai aberații, numai lucruri care duc România în cap, nu salvează România, și să nu ții cont de toți partenerii din coaliție! Nu se mai poate așa ceva! Nu vorbesc de capul meu”.
Ciolacu a precizat că declarațiile sale sunt în acord cu linia stabilită de noua conducere a PSD: „Am vorbit cu colegii mei, că altfel nu mi-aș fi permis să vorbesc la dvs., nu am făcut-o niciodată să vorbesc peste noua conducere, ceea ce mi se pare cât se poate de corect”.
Săptămâna trecută, PSD a transmis printr-un comunicat că nu va susține niciun pachet guvernamental care nu include măsuri de stimulare economică, afirmând că este pregătit să ofere detalii suplimentare partenerilor de coaliție pentru înțelegerea completă a efectelor pozitive ale unui astfel de program.
Potrivit PSD, programul social-democraților propune soluții de stimulare economică fără costuri pentru Guvern și cu impact pozitiv asupra bugetului. Mecanismul central este creditul fiscal, prin care investițiile noi în industrii strategice pot beneficia de deduceri pe o perioadă determinată, dacă sunt îndepliniți anumiți indicatori privind sumele investite și locurile de muncă nou create. Programul include și alte măsuri, precum garanții pentru IMM-uri, amortizare accelerată sau deduceri suplimentare pentru investițiile în cercetare-dezvoltare.







