Crin Antonescu iese la atac: „Lideri marcanți ai PSD au fost și sunt membri ai organizației oculte pe care o numim stat paralel”

Fostul lider liberal Crin Antonescu şi-a anunţat marţi revenirea în politică şi înscrierea pentru o candidatură la alegerile europarlamentare ce vor avea loc în mai 2019. Cu această ocazie, Crin Antonescu a lansat şi un atac la adresa adversarilor din PSD, arătând că deşi spun că se bat cu „statul parale”, lideri importanţi din această formaţiuni sunt membri ai „organizaţiei oculte”.
Tematica politică a Parlamentului European și legislatura care urmează sunt interesante pentru mine din punct de vedere politic. Dacă voi fi candidat al partidului, voi face campanie. Eu ma negat interesul pentru o revenire în politica din România nu pentru că nu m-ar interesa, ci pentru că nu mă interesează conducerea partidului, candidaturi la Parlament sau la președinție.
Eu nu ignor ce se întâmplă la București, ce se întâmplă în țara mea. Am opinii, certitudini. E momentul să îmi asum un alt rol.

Ceea ce e de demantelat, adică intereferențe ale unor instituții în viața democratică din România, trebuie demantelat la București, la Bruxelles, oriunde. Aceste lucruri le-am denunțat public și împotriva acestor lucruri m-am angajat împreună cu partenerii politici de atunci să lupt. Ceea ce nu știam în întregime și oricum nu puteam dovedi era că propriul meu partener făcea parte din mecanismul de conducere intim al acestor forțe. Cred că, între timp, lucrurile sunt foarte clare. Lideri marcanți ai PSD au fost și sunt membri ai organizației oculte pe care îl numim stat paralel. Niște lucruri au ieșit la iveală„, a declarat Crin Antonescu la România TV.

Citește și: Gigi Becali îl atacă pe Crin Antonescu: „Vii acum, după 10 ani, când ai mai băut și 10 cisterne de bere?”

În plus, Crin Antonescu şi-a declarat sprijinul pentru Klaus Iohannis în virtutea alegerilor prezidenţiale de la finalul anului trecut.
Mai e mult până la campania prezidențială, nu eu decid dacă mă implic. Susținerea mea pentru candidatul PNL, Klaus Iohannis, e clară.”, a precizat Antonescu.

B1.ro

Citește și: Călin Georgescu nu va putea candida la alegerile prezidențiale din 2025. Avertismentul lui Gigi Becali