Politica

Dan Barna: „Ar fi o umilire foarte bună pentru PSD ca premier să fie Cîţu”

Vicepreşedintele USR Dan Barna este de părere că alianţa dintre PSD şi PNL este bazată doar pe dorinţa de a controla resursele şi a le împărţi clientelei politice, astfel încât nu crede că va dura până la alegerile din 2024.
Dan Barna susţine că preşedintele Klaus Iohannis a împins PNL spre alianţa de guvernare cu PSD şi spune că nu crede că Ciolacu sau Cîţu vor ocupa funcţia de premier, dar spune că şi-ar dori ca preşedintele liberalilor să conducă executivul, pentru că ar fi o umilire pentru social-democraţi.

E o întrebare pe care și-o pune multă lume: această frăție a jafului public cât va putea să reziste? E foarte clar că vorbim de controlul pe resurse, pe clientelismul politic la care USR s-a opus, fiind unul din motivele care au fost declanșată această criză. Eu mă îndoiesc că această combinație de jumulit bugetul public va putea să reziste până în 2024, dar deja e o chestiune pentru săptămânile și lunile următoare”, a spus Dan Barna
Eu aș paria că nici unul dintre cele două nume (n.r.: Marcel Ciolacu sau Florin Cîțu) nu o să fie premier, cel puțin acum la prima extragere, dar asta e pariul meu personal. Nu am informații într-o direcție sau alta. Ar fi o umilire de foarte bună calitate pentru PSD ca Florin Cîțu să fie premierul acestui cabinet.

Am văzut că președintele își dorește Guvernul său și îl construiește cu PSD. Este o performanță de care președintele cred că este în sfârșit mulțumit, după eforturile de a menține coaliția din care USR a făcut parte. O să vedem care este poziția domniei sale în ceea ce privește premierul”, a conchis Barna.

sursa