Banca centrală a Olandei a confirmat săptămâna aceasta că a mutat mai multe tone din rezervele de aur ale țării dinspre America de Nord, motivând decizia prin nevoia de a fi mai bine pregătită pentru situații de criză severă.
Aproximativ 86 de tone din totalul de circa 313 de tone deținute în Statele Unite și Canada au fost relocate la Londra, instituția olandeză invocând tensiunile geopolitice tot mai mari și dorința ca metalul prețios să poată fi folosit rapid în cazul unei crize.
Mișcarea a stârnit imediat întrebări: de ce a luat Olanda această decizie și se așteaptă cumva un șoc economic major? Explicația pare să țină, de fapt, de instabilitatea și incertitudinea globală actuală, alimentată de războaie comerciale și tensiuni militare, care determină tot mai multe state să își aducă aurul mai aproape de propriul teritoriu.
Franța și Germania, alte state care și-au repatriat aurul
La începutul acestui an, Franța a anunțat că și-a retras rezervele de aur din SUA, aducându-le pe teritoriul propriu. Anterior, Germania își repatriase, printr-un proces derulat pe parcursul mai multor ani, încheiat în 2016, peste 216 tone de aur, dintre care 111 tone din New York și 105 tone din Paris.
Analiștii Lina Thomas și Daan Struyven, de la Goldman Sachs, au subliniat că această strategie nu este nouă, amintind că, în timpul Războiului Rece, unele bănci centrale europene procedaseră invers, mutându-și o parte din rezervele de aur tocmai spre New York.
Motivele din spatele deciziilor: nu doar teama de criză
Joseph Cavatoni, strateg de piață la World Gold Council, a explicat pentru BBC că, deși războaiele și tensiunile comerciale influențează într-adevăr aceste decizii, ele nu reprezintă principalul motiv. Potrivit acestuia, inflația, nivelul dobânzilor și nevoia de a deține aurul într-un loc unde poate fi tranzacționat rapid cântăresc la fel de mult în alegerea locației de depozitare.
Cavatoni a precizat că nu identifică un sentiment de pericol iminent în rândul instituțiilor financiare, ci mai degrabă o preocupare tot mai mare pentru administrarea eficientă și extinderea rezervelor deținute.
Guvernatorul băncii centrale olandeze, Olaf Sleijpen, a declarat că aurul retras din SUA și Canada între lunile martie și august ale acestui an este acum depozitat în seifurile Băncii Angliei. Oficialul a subliniat că, deși instituția speră să nu fie niciodată nevoită să folosească aceste rezerve, este necesară consolidarea gradului de reziliență și pregătire al țării.
Londra rămâne principala destinație pentru depozitarea aurului
Alegerea Londrei nu este întâmplătoare: orașul este unul dintre marile centre comerciale ale lumii, iar acest statut face ca vânzarea sau cumpărarea rapidă de aur, în caz de criză, să fie mult mai simplă acolo. Tocmai de aceea, Banca Angliei rămâne una dintre cele mai căutate locații pentru depozitarea rezervelor de aur la nivel mondial.
Instituția este unul dintre cei mai mari custozi de aur din lume: sub clădirea sa, veche de 300 de ani, situată în centrul Londrei, se află aproximativ 400.000 de lingouri, cu o valoare totală de peste 200 de miliarde de lire sterline.
Potrivit sondajelor realizate de World Gold Council în rândul industriei, Banca Angliei continuă să fie cea mai populară locație pentru depozitarea aurului, însă tot mai multe bănci centrale aleg să-și diversifice locurile de stocare. Analiștii de la Goldman Sachs notează că alegerea locului unde este păstrat aurul unei țări a devenit o prioritate tot mai importantă pentru administratorii rezervelor naționale.
Cum se transportă, de fapt, aurul între țări
În lumea modernă, există mai multe metode prin care rezervele de aur pot fi mutate dintr-un loc în altul. Olanda, de exemplu, a vândut circa 59 de tone de aur aflate la New York și a cumpărat o cantitate echivalentă la Londra, evitând astfel transportul fizic al metalului peste Atlantic.
În schimb, peste 27 de tone au fost transportate fizic din SUA și Canada către orașul olandez Zeist, iar o cantitate similară a fost trimisă, la rândul ei, din Zeist către Londra.
Companiile specializate în astfel de operațiuni oferă puține detalii despre modul concret de lucru, însă măsurile de securitate și planificarea din spatele acestor transferuri sunt, evident, foarte riguroase, tocmai pentru a evita orice risc de jaf.
Cavatoni, reprezentantul World Gold Council, a explicat că una dintre metodele standard presupune vânzarea aurului într-o locație și cumpărarea, în aceeași zi, a unei cantități echivalente în altă locație, astfel încât operațiunea să se reducă practic la un simplu transfer contabil, fără mutarea fizică a metalului.
Puține companii din lume gestionează transporturi internaționale de aur, iar una dintre ele, Brink’s Global Services, a declarat pentru BBC că a observat o cerere tot mai mare din partea băncilor centrale în ultima perioadă. Nader Antar, vicepreședinte executiv al companiei, a explicat că incertitudinea geopolitică și economică tot mai accentuată, alături de rolul crescând al aurului ca activ de rezervă strategic, par să alimenteze această tendință.
De ce cumpără băncile centrale tot mai mult aur
Interesul tot mai mare pentru locul de depozitare a aurului este strâns legat de faptul că băncile centrale au cumpărat, în ultima perioadă, cantități tot mai mari din acest metal. Păstrarea aurului pe plan intern nu este însă lipsită de costuri, arată analiștii de la Goldman Sachs, care explică faptul că depozitarea locală presupune investiții semnificative în securitate fizică, infrastructură de audit și asigurări, costuri care pot fi disproporționat de mari pentru băncile centrale mai mici.
Potrivit World Gold Council, în ultimii patru ani, băncile centrale au acumulat, în medie, aproximativ 1.000 de tone de aur pe an, o creștere semnificativă față de media de 500 de tone pe an înregistrată în deceniul anterior. Tendința a debutat odată cu criza financiară globală și este așteptată să continue să crească și în anul următor.
Prețul aurului, în creștere susținută în ultimii ani
Aurul a atras tot mai multă atenție în ultimii ani, prețul său urcând la o serie de maxime istorice, depășind pragul de 5.000 de dolari pe uncie în luna ianuarie. Printre factorii care explică această evoluție se numără percepția aurului ca activ-refugiu, către care investitorii se îndreaptă în perioadele de instabilitate financiară și geopolitică generate de războaie comerciale sau conflicte militare.
Inflația și nivelul dobânzilor influențează, de asemenea, popularitatea aurului. Datorită raréții sale și a valorii pe care oamenii i-au atribuit-o de-a lungul a mii de ani, aurul rezistă relativ bine în fața creșterii prețurilor, fiind considerat o investiție sigură. Banca de investiții Charles Schwab arată că, în ultima jumătate de secol, prețul aurului a crescut semnificativ mai rapid decât indicele prețurilor de consum, principalul indicator folosit pentru măsurarea inflației.
Deși prețul aurului a scăzut față de recordul înregistrat la începutul acestui an, acesta rămâne, din perspectivă istorică, la un nivel ridicat. Analiștii de la Goldman Sachs estimează că prețul va urca până la 4.900 de dolari (aproximativ 3.624 de lire sterline) pe uncie troy până la finalul anului 2026, cu 300 de dolari mai mult decât în luna august a acestui an. Potrivit acelorași analiști, cererea tot mai mare de aur din partea băncilor centrale rămâne unul dintre principalii factori care susțin creșterea prețurilor.
