
O echipă de elevi din București a obținut locul întâi la un concurs internațional de robotică desfășurat în Canada. Tinerii au dedicat mai bine de jumătate de an muncii constante pentru a-și îndeplini visul de a urca drapelul României pe podiumul competiției, relateaza observatornews.ro.
Competiția implică echipe care proiectează, construiesc și programează roboți capabili să îndeplinească diverse sarcini. Tema din acest an, denumită „decode”, a presupus ca roboții să decoreze mingi de plastic, să le arunce în coș și să le sorteze pentru puncte suplimentare.
„Această competiție a fost adusă în țara noastră acum 10 ani, iar ea constă în conceperea unui robot care trebuie să îndeplinească diverse sarcini, tema se schimbă an de an. Sezonul acesta se numește decode, robotul trebuie să decoreze mingi de plastic, să le arunce în coș și să le sorteze pentru puncte în plus. În urma performanței de la regională am ajuns la națională, am fost foarte fericiți. Am fost invitați la Canada Cup în Niagara”, a declarat Luca Stoica, membru al echipei.
Succesul de la Canada Cup a fost rezultatul a peste șase luni de proiectare, construcție, testare și învățare din greșeli. „Este cel mai bun premiu din competiție, este un premiu la care toate echipele speră. Înseamnă enorm pentru că anul acesta am avut un progres extraordinar, am avut un robot foarte bun”, a precizat Natalia Taşcău, membru al echipei.
Efortul depus a fost considerabil, implicând nopți nedormite și sacrificii individuale. „Anul ăsta mai ales a fost o perioadă intensă de muncă pentru faza regională și faza națională, s-a stat extrem de mult la atelier. Au fost o grămadă de sacrificii la nivelul fiecărui individ”, a transmis Ștefan Elefterescu, căpitanul echipei.
Pe lângă aspectele tehnice, elevii au dezvoltat și abilități de marketing, promovându-se ca o „firmă în miniatură”. „Au muncit enorm și pe partea tehnică și pe partea non-tehnică, marketing, au învățat să se promoveze, sunt ca o firmă în miniatură. Le-a fost răsplătită munca, atât a lor cât și a generațiilor trecute”, a subliniat Petronia Dumitrescu Iacob, profesor coordonator.
Mentorul elevilor, Dan Andrei Niculae, a subliniat importanța perseverenței. „Cel mai dificil pentru ei cred că a fost să nu își piardă motivația, au fost nenumărate nopți nedormite. Nu și-au pierdut speranța niciodată, au luptat din ce în ce mai mult, au dat sute de mail-uri, au înșurubat cred că mii de șuruburi.”






CNC: revoluția controlului numeric în prelucrare modernă
Daca sunteti pasionat de gradinarit, este o idee buna sa infiintati o firma de amenajari ale...
De ce tot mai mulți utilizatori preferă platformele simple
Managementul Riscului de Îngheț: Cum salvăm culturile de primăvară în fața oscilațiilor termice
Președintele Poloniei a vizitat sanctuarul urșilor de la Zărnești și a adoptat un urs
Cum arată o platformă utilă în viața de zi cu zi
Cum să-ți relaxezi pisica
Un obicei simplu care îți poate schimba modul în care privești fiecare zi
RCA în 2026: Tarifele de referință au crescut cu peste 12%. Cine plătește mai mult și unde a...
De ce contează contextul unei zile
De la informație haotică la claritate zilnică
5 Greșeli fatale care îți pot distruge grădina la primul îngheț de primăvară
Tehnologie CNC: investiție strategică pentru competitivitate
Îngrijire profesională animale de companie în Târgu Mureș: soluții locale pentru stăpâni res...
Rată mai mică sau perioadă mai scurtă? Cum alegi inteligent un credit ipotecar cu ajutorul u...
AUR acuză: suntem ignorați la Cotroceni, deși reprezentăm jumătate din țară