
Elevii nu vor avea parte de o mini-vacanță cu ocazia Unirii Principatelor Române. Ziua de 24 ianuarie, sărbătoare legală, cade în anul 2026 într-o zi de sâmbătă, motiv pentru care nu se va face „punte” și nu va exista o zi liberă suplimentară pentru elevi, după vacanța de iarnă.
Când vor mai avea elevii vacanță în 2026
Următoarea pauză importantă de la cursuri va fi vacanța de schi, care va avea o durată de o săptămână și va fi programată, în funcție de decizia inspectoratelor școlare, în intervalul 9 februarie – 1 martie.
Vacanța de primăvară este stabilită pentru perioada 4–14 aprilie 2026. De asemenea, elevii vor fi liberi pe 1 iunie, de Ziua Copilului, dată care va coincide anul viitor cu a doua zi de Rusalii.
Cea mai lungă și așteptată vacanță, cea de vară, se va desfășura între 20 iunie și 6 septembrie 2026, conform structurii anului școlar 2025–2026.
Ultima parte a anului 2026 va fi marcată de sărbătorile de iarnă. Prima zi de Crăciun va cădea într-o zi de vineri, ceea ce va prelungi weekendul și va pregăti începutul vacanței de iarnă a elevilor, care va debuta, ca în fiecare an, înainte de sărbători.








CNC: revoluția controlului numeric în prelucrare modernă
Daca sunteti pasionat de gradinarit, este o idee buna sa infiintati o firma de amenajari ale...
De ce tot mai mulți utilizatori preferă platformele simple
Managementul Riscului de Îngheț: Cum salvăm culturile de primăvară în fața oscilațiilor termice
Președintele Poloniei a vizitat sanctuarul urșilor de la Zărnești și a adoptat un urs
Cum arată o platformă utilă în viața de zi cu zi
Un obicei simplu care îți poate schimba modul în care privești fiecare zi
Ghidul călătorului informat: Cum să faci corect o rezervare online pentru vacanță în 2026?
De ce contează contextul unei zile
Piața Imobiliară din Brașov în 2026: Ghid pentru Investiții Sigure și Tranzacții de Succes
De la informație haotică la claritate zilnică
5 Greșeli fatale care îți pot distruge grădina la primul îngheț de primăvară
Tehnologie CNC: investiție strategică pentru competitivitate
Îngrijire profesională animale de companie în Târgu Mureș: soluții locale pentru stăpâni res...
Rată mai mică sau perioadă mai scurtă? Cum alegi inteligent un credit ipotecar cu ajutorul u...
AUR acuză: suntem ignorați la Cotroceni, deși reprezentăm jumătate din țară