Politica

Florin Cîțu vrea ca PNL să guverneze opt ani

Florin Cîțu, candidat la președinția PNL, a declarat, sâmbătă, că obiectivul partidului trebuie să fie guvernarea pentru următorii opt ani. Și, pentru că „să rămâi la guvernare opt ani de zile nu este uşor”, el a lansat un apel către colegii liberali să fie uniți și să rămână uniți și după congresul din 25 septembrie.

Florin Cîțu vrea ca PNL să guverneze opt ani
„Ne alegem conducerile pentru următoarele bătălii pe care le va da PNL în 2024 şi aceştia sunt liderii cu care vom ieşi în faţă. Obiectivele nu sunt doar pentru 2024, ci sunt să fim la guvernare opt ani.
De aceea mă uit la oamenii pe care vreau să-i am lângă mine să înţeleagă acest obiectiv. Ştiu că e unul îndrăzneţ, dar dacă nu ne ţinem de el, nu vom putea să modernizăm România”, a declarat Florin Cîțu, sâmbătă, la conferința de alegeri din PNL Mureş.

Acesta a lansat și un apel la unitatea partidului: „Suntem uniţi, dar trebuie să fim uniţi şi în continuare pentru că urmează bătălii grele în perioada următoare. Să rămâi la guvernare opt ani de zile nu este uşor”.

După ultima rundă de alegeri în organizații, Cîțu a lăsat și un mesaj pe Facebook, în care și-a exprimat mulțumirea față de rezultatul competițiilor: „Încă trei victorii importante pentru #EchipaCastigatoare: Ion Dumitrel, președinte PNL Alba, Ciprian Dobre, președinte PNL Mureș, și Alin Nica, președintele PNL Timiș! Vă felicit, dragi colegi! Suntem uniți și rămânem uniți și după 25 septembrie. Împreună construim Partidul Național Liberal care va guverna România cel puțin opt ani de zile!”.