
Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a anunțat, la finalul ședinței de Guvern de vineri, că a fost adoptată Ordonanța de Urgență care prevede acordarea unui ajutor financiar românilor cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei. Sprijinul e dat o singură dată, în luna ianuarie. Anterior, Budăi afirmase că impactul bugetar va fi de 2,56 miliarde lei.
Marius Budăi, despre sprijinul pentru românii cu pensii mici
„Pachetul social asumat de coaliţie a fost încheiat cu aprobarea ultimei OUG, cu implementarea ajutorului financiar acordat o singură dată, în ianuarie, pensionarilor care au până la 1.600 lei şi egal cu 1.600 pensia”, a declarat Marius Budăi, la finalul ședinței de Guvern.
Citește și: Programul Visa Waiver pentru România ar putea fi amânat din cauza politicii de imigrație a SUA
Social-democratul a spus că astfel pensionarii vor putea face față mai bine scumpirilor: „Măsura vine să creeze, pe lângă celelalte din pachetul social, un scut în jurul celor mai nevoiaşi în faţa acestui valul uriaş de scumpiri”.
sursa
Citește și: „11 pentru Cotroceni” – Alegerile prezidențiale din 2025