
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunță că începând de luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare pentru prima etapă a imunizării se va extinde pe tot teritoriul României. Peste 90% dintre cele 376 de centre de vaccinare vor intra în activitate luni, au transmis, duminică, reprezentanții CNCAV printr-un comunicat de presă.
Autoritățile anunță că peste 90% dintre centrele de vaccinare din România vor intra în activitate începând din 4 ianuarie
Astfel, duminică a început distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin care au fost cerute la centrele de vaccinare deschise deja.
„Începând de mâine, 4 ianuarie 2021, activitatea de vaccinare pentru Etapa I se va extinde pe tot teritoriul României. Astfel, vor intra în activitate, la nivel naţional, peste 90% din cele 376 de centre de vaccinare care deservesc personalul medical şi personalul din centrele medico-sociale. Pentru buna desfăşurare a procesului de vaccinare, în cursul acestei zile începe distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin solicitate de centrele de vaccinare existente în fiecare judeţ”, se arată în comunicatul citat.
De asemenea, CNCAV precizează că, potrivit instrucțiunilor, ”direcţiile de sănătate publică judeţene şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate şi îl transmit, până în ora 13,00 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare de care aparţin”.
Potrivit procedurii, conform solicitărilor/programărilor primite, Centrul regional de stocare pregătește și distribuie cantitatea de vaccinuri necesară către direcțiile de sănătate publică și centrele de vaccinare.
sursa







