Mihai Daraban respinge asocierea cu dosarul Oil Terminal, după reținerea fratelui său

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a transmis că nu are nicio legătură cu ancheta privind activitatea Oil Terminal din Portul Constanța. Reacția vine după ce fratele său, Gabriel Daraban, fost director comercial al companiei, a fost reținut de procurorii DIICOT. Mesajul a fost dat printr-un comunicat, preluat de Agerpres.

Declarația lui Mihai Daraban

În comunicat, Daraban spune că este nevoit să intervină public pentru că numele lui și cel al CCIR sunt legate „zi de zi și fără niciun discernământ” de o procedură judiciară în desfășurare, privind activitatea Oil Terminal SA, companie controlată de statul român. „Așa cum am precizat de nenumărate ori în spațiul public, nici eu, nici Camera de Comerț și Industrie a României nu avem vreo legătură cu acest subiect. Împotriva mea nu există nicio plângere penală și nu am nicio calitate procesuală în această anchetă sau în oricare alta. Nu am deținut și nu dețin vreo funcție în cadrul Oil Terminal și nu am fost implicat, în niciun fel, în activitatea acestei societăți. Cu toate acestea, numele meu, precum și cel al CCIR, sunt târâte prin titluri și materiale de presă doar pentru că pot genera audiență. Aceasta nu mai este informare, ci asociere forțată”, a spus el.

Președintele CCIR adaugă că organizația pe care o conduce nu este parte în această procedură, nu a avut relații contractuale cu Oil Terminal SA și nu are activități în domeniul operațiunilor portuare, vamale sau al comerțului cu produse petroliere. „Numele unei instituții private, construită prin muncă și rezultate, nu poate fi folosit drept decor pentru un subiect cu care nu are nimic în comun”, a mai afirmat Daraban.

„Respect prezumția de nevinovăție”

Mihai Daraban a precizat că are încredere deplină în justiție și respectă prezumția de nevinovăție, care se aplică oricărui cetățean. Stabilirea faptelor, a spus el, este atributul exclusiv al autorităților, motiv pentru care nu va comenta o procedură în curs. Își menține însă disponibilitatea, exprimată deja public, de a sprijini aflarea adevărului.

„Cer însă un lucru elementar: ca adevărul să fie respectat și în spațiul public, nu doar în sălile de judecată. Le solicit celor care scriu despre acest subiect să înceteze asocierile nefondate cu persoana mea și cu instituția pe care o conduc. Îmi rezerv dreptul de a-mi apăra numele și imaginea CCIR prin toate mijloacele legale”, a declarat președintele CCIR.

Ancheta: 46 de percheziții în București și în cinci județe

Joi, procurorii DIICOT și polițiștii din Direcția de Combatere a Criminalității Organizate au făcut 46 de percheziții în București și în județele Constanța, Bacău, Prahova, Galați și Ilfov. Ancheta vizează constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, obținerea ilegală de fonduri, înșelăciune, deturnarea licitațiilor publice și abuz în serviciu, unele dintre fapte fiind cercetate în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave.

Potrivit unor surse judiciare, printre persoanele vizate se numără șeful Biroului Vamal Constanța și inspectori vamali din acest județ, șeful inspecției fiscale din cadrul ANAF Bacău, directori de la Oil Terminal Constanța și angajați ai CEC Bank București.

Reținerile din dosar

Gabriel Daraban, care și-a dat joi demisia din funcția de director comercial al Oil Terminal, a fost reținut de DIICOT. El este acuzat că face parte dintr-o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei. Este fratele lui Mihai Daraban, președintele CCIR, despre care presa a scris anterior că ar fi plătit zboruri private cu politicieni, magistrați și oameni de afaceri în Mykonos. În același dosar a fost reținut și Gheorghe Chealfă, un om de afaceri din domeniul petrolier.

Reținerea este o măsură preventivă care nu înseamnă o condamnare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă a instanței.