
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis a prromulgat o lege a Justitiei, fiind vorba de cea de-a doua lege din pachet, legea 317, fiind cea care schimba temelii organizarea Consiliului Superios al Magistraturii, relateaza b1.ro.
Încă de la demararea, în urmă cu mai bine de un an, a procedurilor de modificare a celor trei legi fundamentale ale justiției, președintele Klaus Iohannis a uzat, în mod repetat, de prerogativele sale constituționale de a solicita Parlamentului României reexaminarea acestora și de a sesiza Curtea Constituțională a României, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale
„În plus, atât Președintele României, cât și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-au adresat Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept, Comisia de la Veneția.
Opinia preliminară emisă de acest organism european, care se va regăsi în documentul final din luna octombrie, precizează că modificările legislative au un impact negativ asupra sistemului judiciar din România și asupra independenței judecătorilor și procurorilor.
Modificările aduse cadrului legal existent în domeniul justiției reprezintă un regres pentru democrația din România.
Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, este pus sub semnul întrebării angajamentul României privind respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, precum statul de drept şi separația puterilor în stat, pericol semnalat de către Comisia Europeană și GRECO”, scrie în comunicat.







