Sanatate

Măști de protecție neconforme, depistate în România

Luni, sistemul Uniunii Europene (UE) de alertă rapidă pentru produse nealimentare (RAPEX) a validat trei alerte emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la măştile aflate la comercializare în ţările Uniunii Europene.

Cele trei alerte transmise de România au în vedere comercializarea de măşti PRIMA şi RIXIN, cea de-a treia alertă vizând un tip de mască fără marcă. Toate cele trei tipuri de măşti sunt fabricate în China, potrivit alertelor remise de ANPC, scrie G4media.ro.

În acest context, numărul total al alertelor provenite din România şi confirmate de sistemul UE de alertă rapidă pentru produse nealimentare se ridică la 21.

Preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi, le-a transmis consumatorilor români că instituţia acţionează pentru respectarea drepturilor consumatorilor.

„Numărul important de alerte validate de Sistemul RAPEX, în ceea ce priveşte măştile comercializate în România şi, posibil, şi în alte ţări membre UE, demonstrează eficienţa muncii depuse de Direcţia de Control şi Supraveghere Piaţă a ANPC, realizată chiar în condiţii dificile impuse de tarele acestui an marcat de pandemie. Acest lucru, precum şi întreaga noastră activitate, îi asigură pe consumatorii români că prioritatea noastră este, ca întotdeauna, respectarea cu stricteţe a legii şi a drepturilor lor de către operatorii economici”, a afirmat acesta.

Ludovic Orban: Multe dintre măștile neconforme sunt din China. Recomand să se cumpere măști făcute în țară
Amintim că premierul Ludovic Orban a declarat că ANPC a descoperit atât de multe măști neconforme și pentru că inspectorii s-au dus acolo unde au existat sesizări. Cele mai multe dintre produsele care nu respectau standardele de protecție erau din import, mai ales din China. Orban i-a îndemnat pe români să cumpere măști făcute la noi în țară, căci avem zeci de producători care scot marfă de calitate. Orban a precizat că el poartă măști făcute de o firmă din Maramureș.

„Toate informațiile au rezultat în urma controalelor ANPC. Am dat toate sancțiunile conform legii. Măștile neconforme au fost scoase de pe piață și ANPC va continua controalele în forță pentru identificarea măștilor neconforme. Multe sunt din import.

Vameșul nu desface masca, el face vămuirea, nu stabilește calitatea. Sigur că trebuie să verifice dacă produsul e același din acte, dar aici trebuie să existe controale foarte serioase din partea tuturor celor implicați.

ANPC a comunicat că a găsit aproape jumătate din măștile controate neconforme. E un procent foarte mare și pentru că s-au dus și unde au fost sesizări”, a declarat Ludovic Orban.

sursa