Noul sistem EES a intrat oficial în funcțiune în România

România a activat miercuri Sistemul de Intrare/Ieşire (EES), o platformă europeană modernă care colectează date biometrice de la cetățenii din afara Uniunii Europene. Măsura vine cu proceduri noi în punctele de frontieră și este gândită pentru creșterea siguranței și accelerarea controalelor.

Date biometrice obligatorii pentru cetățenii non-UE în 12 puncte de frontieră

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a confirmat că EES funcționează deja în 12 puncte de trecere din România, unde sunt capturate imagini faciale și patru amprente digitale. Printre acestea se numără Sighet, Vicovu de Sus, Stânca, Racovăţ, Midia, Naidaş, Jimbolia, Lunga, Moraviţa, Halmeu, dar și aeroporturile Suceava și Sibiu.

Sistemul este destinat exclusiv cetățenilor statelor din afara UE care intră pentru șederi scurte, de până la 90 de zile în orice interval de 180 de zile. La prima trecere a frontierei, sunt colectate date biometrice complete, iar la intrările ulterioare verificările se realizează automat, reducând timpul de așteptare.

EES înregistrează automat locul și momentul intrării și ieșirii, calculează durata legală de ședere și semnalează eventualele depășiri. Datele rămân stocate trei ani, respectiv cinci ani dacă este refuzată intrarea sau dacă a fost depășită perioada legală de ședere. Informațiile pentru călători sunt disponibile și pe platforma oficială a Uniunii Europene, travel-europe.europa.eu/ees.