Replici de agățat – tot ceea ce trebuie să știi ca să ai succes când abordezi o femeie

Majoritatea bărbaților au câteva obsesii clare: funduri faine (cel puțin eu), sâni de un anume fel (mulți dintre voi) și replici de agățat care să le garanteze că vor da pe spate orice femeie (cam toți bărbații).

Dacă fundurile și sânii sunt ușor de găsit, când vine vorba de replici de agățat, lucrurile sunt puțin mai complicate.

Citește și: La ce ajută sfeștania într-o casă? Importanța binecuvântării și beneficiile spirituale

Nu pentru că n-ar exista replici de agățat cu duiumul, ci pentru că replicile de agățat sunt de foarte multe ori o pierdere de vreme.

Mai ales în interacțiunile față-n față. În aceste situații, replicile de agățat funcționează doar în anumite condiții.

Citește și: Nereguli grave în centrele de asistență socială din Mureș: O problemă ce necesită acțiuni urgente

Condiții care n-au legătură cu replica de agățat în sine, ci mai ales cu felul în care sunt rostite – atitudine, ton, limbajul corpului.

Când are efect o replică de agățat în interacțiunile față-n față
Mulți bărbați cred că replica de agățat e cea mai importantă, dar realitatea este că dacă o femeie e interesată de tine, poți rosti orice prostie și ei să-i placă.

Citește și: Este gratuit sau nu învățământul de stat în România?

Acesta-i motivul pentru care aceleași cuvinte rostite de doi bărbați au efect diferit asupra aceleiași femei.

Pur și simplu, tipa în cauză apreciază aceleași cuvinte în mod diferit în funcție de atracția pe care o simte față de cel care o abordează.

Prin urmare, nu cuvintele în sine sunt cele mai importante în interacțiunile față în față, ci felul în care le rostești, contextul în care le rostești, atitudinea pe care o ai, câtă siguranță de sine emani.

Dacă tu nu ești pus la punct cu chestiunile ce țin de atitudine, limbaj corporal, siguranță de sine, atunci replicile tale de agățat vor suna exact ca niște replici de agățat – adică nenatural spre penibil.

Mai mult, foarte mulți bărbați au tendința de-a memora aceste replici de agățat și astfel le rostesc fără niciun pic de talent, scremut, cu atitudinea puștilor forțați să recite poezii pentru serbările școlare.

Acesta este și motivul pentru care îi sfătuiesc pe bărbați să nu memoreze replici de agățat, ci să lucreze mult asupra atitudinii masculine, a siguranței de sine, a limbajului corpului.

Când lucrezi asupra acestor aspecte, două lucruri interesante se-ntâmplă:

vei avea încredere să vorbești cu tipele care te atrag și nu-ți va mai tremura vocea din cauza emoțiilor
vei fi capabil să fii creativ în dialogul pe care-l porți pentru simplu fapt că emoțiile acelea exagerate nu-ți vor mai bloca minta
Care este cea mai puternică replică de agățat pentru interacțiunile față în față
Știu că te aștepți la ceva spectaculos, la ceva copiat de prin filme, ceva care când e rostit aduce femeile în pragul leșinului.

Realitatea arată iar și iar că salutul „Bună” este replica de agățat care are o eficacitate dovedită.

De ce spun asta?

Pentru că e o formulă cu care deschizi interacțiunea cu o femeie și face o mare diferență. Mai exact, diferența între a te uita la o tipă care-ți place fără a te băga-n seamă și a te băga efectiv în seamă cu tipa respectivă.

Așa cum spuneam, dacă rostești acest salut, „Bună”, automat faci ceea ce majoritatea bărbaților nu îndrăznesc să facă – te bagi în seamă.

Oricât ar suna de ciudat, lucrurile stau ca la loterie: dacă joci, nu ai garanția că vei câștiga, dar măcar ai o șansă.

În schimb, când nu joci, clar că n-ai absolut nicio șansă să câștigi.

Prin urmare, nu subestima acest simplu salut.

Femeile sunt obișnuite ca bărbații să aibă rar curaj în interacțiunile cu ele, așa că apreciază întotdeauna un tip care se bagă-n seamă cu ele. Acel bărbat e din start diferit în ochii lor, iar când ești diferit, ai mult de câștigat.

Apropo de eficacitatea salutului „Bună”…

Zilele trecute, eram la sală și am observat o tipă care-mi părea cunoscută. Prin urmare, am salutat-o.

Obișnuiesc să salut persoanele care-mi par cunoscute pentru a elimina situațiile în care chiar aș cunoaște oamenii-n cauză și m-aș uita la ei ca țăranul, fără să spun nimic.

În fine, după ce-am salutat-o pe tipa respectivă, mi-am dat seama că de fapt n-o știu. Totuși, faptul că mi-am dat seama că n-o știu n-a-nsemnat altceva decât un pretext să mă bag și mai mult cu ea-n seamă.

Cum?

Simplu… m-am dus la ea și i-am spus ușor amuzat ceva de genul:

Să știi că te-am confundat. Aveam impresia că te știu, de asta te-am salutat. Ți-am zis asta ca să nu-ți chinui acum mintea întrebându-te de unde ne știm…

Care a fost reacția ei?

Păi, mi-a spus că nu e nicio problemă, că e chiar foarte bine să ne salutăm pe acolo ca să ne cunoaștem unii pe alții, că i se pare cam tare dat aerul condiționat în sală, că n-a deranjat-o că am salutat-o, că…

În fine, mi-a spus mult mai multe lucruri decât era necesar, adică a avut exact comportamentul unei tipe care se bucura c-a fost abordată și că are un pretext să vorbească cu mine, fără să fie nevoită să vină ea spre mine.

Acum, după cum vezi, n-am făcut ceva special.

Am spus „Bună” și i-am spus apoi c-am confundat-o. N-am venit cu chestia aia tristă gen „te cunosc de undeva?”.

Am salutat-o și apoi i-am spus c-am confundat-o. Simplu, fără nicio simulare, fără nimic.

A fost suficient ca o tipă dornică să interacționeze cu bărbați să-mi arate limpede că se bucură că m-am băgat în seamă.

În concluzie, acel „Bună” a fost necesar, indiferent dacă urma să am sau nu succes.

Normal, contează și ce faci după ce te bagi în seamă salutând, dar ca-n orice încercare, cel mai important lucru este să începi.

De ce cer uneori gumă de mestecat femeilor care mă atrag
Abordarea cu „Bună” merge foarte bine-n tot felul de situații – când treci pe lângă ea pe stradă sau vă aflați într-un loc gen sală, cinematograf, pub, terasă etc.

În situațiile oarecum statice – în mijloace de transport în comun sau în stațiile acestora sau în clasă sau la locul de muncă sau pe stadion etc., eu prefer să folosesc drept abordare un alt tip de replică de agățat.

Mai exact obișnuiesc cer ceva.

Ce cer?

Depinde…

De exemplu, dacă tipa care mă interesează mănâncă ceva dintr-o pungă, n-am absolut nicio problemă să-i spun să-mi dea și mie.

Nu mi s-a întâmplat vreodată să fiu refuzat.

De ce?

Pentru că deși e o cerere neobișnuită, e o cerere rostită pe un ton firesc, ca și cum ar fi cel mai normal lucru să-mi dea. După cum vezi, aici intervin siguranța de sine și atitudinea despre care-ți vorbeam mai sus.

Așa că cer chips-uri, floricele, fornetti, covrigi și orice altceva observ că persoana care mă interesează mănâncă.

Când nu e nimic la vedere de care să mă leg, cer ceva ce se presupune că nu e la vedere.

Cel mai des, cer o gumă de mestecat întrebând pur și simplu ceva de genul:

Ai cumva o gumă de mestecat?

Majoritatea femeilor au gumă de mestecat la ele și dacă au, întotdeauna-mi dau.
Când are efect o replică de agățat pe Facebook, Tinder, chat-uri, site-uri de dating
Când vine vorba de abordări pe Facebook, Tinder, chat-uri, site-uri de dating, replicile de agățat capătă o importanță un pic mai mare.

Nu cu mult mai mare decât când vine vorba de interacțiunile față-n față, dar totuși mai mare.

De ce?

Pentru că interacțiunea nu mai este față-n față, ci intermediată de platforma respectivă.

Astfel, nu mai comunici și cu ajutorul limbajului corpului, nu mai folosești mimica, nu mai ai gestica.

Cuvintele pe care le scrii poartă mesajele.

Totuși, și pe Facebook, Tinder, chat-uri, site-uri de dating, încrederea-n sine și atitudinea masculină rămân decisivă.

Cuvintele poartă mesajele, dar inspiră și-un soi de atitudine pe care tu trebuie să o ai astfel încât tipa cu care discuți să fie stârnită de tine.

Cum arată o replică de agățat pierzătoare în mediul online?

Majoritatea bărbaților deschid discuțiile pe Facebook, Tinder sau pe chat-uri cu tot felul de oligofrenii din categoria „bună frumoasa” sau „bună drăguța” sau „bună sexy” sau… ai înțeles ideea.

Din start, ei fac eroarea de-a se poziționa în postura cocalarului care simte nevoia să facă un compliment femeii cu care discută.

De ce fac acest compliment?

Pentru că ăsta e reflexul bărbaților care știu că nu sunt atractivi pentru femeile cu care au de-a face și cred că dacă le lingușesc, acestea vor pica instant pe spate.

Problema este că aproape toate femeile știu lucrul acesta – că au parte de un cocalar fără succes în interacțiunea cu femeile.

Și nu doar că știu, dar mai simt și o ușoară repulsie.

Nu pentru că acele cuvinte în sine sunt problematice, ci pentru că femeile nu vor bărbații de pe locul 28, vor bărbații care au succes indiferent că e vorba de seducție, afaceri, politică, muzică etc.

„Bună frumoasa” sau retardul abordărilor – „Bn cf” sunt indicatori ai faptului că nu-i nimic de capul tău.

Ce faci totuși?

În primul rând, te asiguri că pe orice platformă pe care se urcă și poză de profil ai o fotografie care te avantajează. Femeile te vor studia în acea poză și te vor judeca și-n funcție de acea poză.

Știu, e nedrept, dar așa-i mediul acesta. Va conta și felu-n care arăți.

Apoi, te folosești de salutul „Bună”.

După ce-ți răspunde la salut, categoric nu te apuci să-i spui că vrei să vă cunoașteți sau că-ți place cum arată sau altă prostie de asta.

Lasă abordările și replicile acestea pentru cei care nu vor să aibă succes.

Tu concentrează-te asupra altor aspecte.

De exemplu, după ce-o saluți, o poți întreba ce face pe acolo. De fapt, ca să fie mai simplu de-nțeles, uite o situație care se poate întâmpla foarte ușor:

Tu: Bună, Adina.
Ea: Bună
Tu: Ce faci pe-acolo?
Ea: Pe acolo, unde?
Tu: Nu-mi spune că nu știi unde ești… Sun la 112 dacă te-ai pierdut.
Ea: Ce glumeț ești… Ce vrei?
Tu: Pe scurt sau pe lung?
Ea: Pe scurt că n-am timp?
Tu: Pe scurt, vreau să văd ce-i de capul tău ca să-mi dau seama dacă vreau să am de-a face cu tine. Pe lung, nu vreau nimic, sunt deja bărbat.
Ea: Hai că mă plictisești…
Tu: Știi bine că nu te plictisesc. Dacă voiam să te plictisesc te luam cu “bună, frumoasa!”.
Ea: :))
Tu: Ce faci? Râzi de mine?
Ea: Nu, nu mi-aș permite.
Tu: Glumeam, știu că nu-ți permiți. Distracția costă și eu am prețuri mari.
Ea: Ne știm de undeva?
Tu: Dacă te știam, nu mă băgam în seamă cu tine pe Facebook. Cum nu te știu, o iau treptat. Cine știe ce turbată oi fi, nu vreau să risc nimic.
Ea: De ce mă faci turbată?
Tu: Păi, uită-te și tu cum a decurs discuția… Ai încercat să mă gonești de când ți-am spus “Bună”.
Ea: Păi, sunt tot felul de ciudați pe aici.
Tu: Recunosc, sunt ciudat, dar ție îți dau voie să mă placi oricum.
Ea: :)))) Îmi dai voie?!! Dar cine te crezi?
Tu: Scrie la profil cum mă cheamă. Vrei să faci cunoștință cu mine acum? Îmi place, ești old school
Ea: La profil scrie și că ai prietenă.
Tu: Așa, și? Te interesează și fetele? Eu nu-s de-ajung?
Ea: :)) Nu, dar nu-nțeleg de ce mai vorbești cu alte fete dacă ai deja prietenă.
Tu: Ți-am spus de ce: să văd ce-i de capul tău.
Ea: Și te interesez?
Tu: Nu știu încă. Mai vorbim și mă lămuresc. Oricum, nu accept ieșiri în oraș decât în locuri cu multă lume. Să pot țipa după ajutor dacă apar probleme.
Ea: Hai, măi, că nu-s vreun monstru!
Tu: Da, așa spun toate și apoi numai eu știu ce pățesc.
Ea: Promit să nu te terorizez.
Tu: Dacă îți dai cuvântul că nu mă terorizezi, îți dau numărul meu de telefon. Dar vreau să-ți dai cuvântul că nu mă suni noaptea, chiar țin la somnul meu.
Ea: De ce? Ți-e frică să nu afle prietena.
Tu: Pot fi sincer cu tine?
Ea: Până acum n-ai fost sincer?
Tu: Am fost, dar nu știu dacă vei face față și acestui adevăr.
Ea: OK, fii sincer cu mine
Tu: Dacă mă suni noaptea, se supără maică-mea că iar vorbesc cu tot felul de golance 🙂
Ea: :))))
Tu: Mă duc la ale mele, vorbim. Pa.
Ea: Pleci?
Tu: Nu, ți-am spus „Pa” doar să văd dacă te repezi să mă săruți de plecare. Normal că plec :))
Ea: Nu te sărut 🙂 OK, te pup, pa.
Dacă ea-ți place, îi dai numărul, probabil ți-l va da și ea sau te va suna.

De acolo, lucrurile-s simple.
sursa