O lege adoptată luni de Senatul României pune capăt unei anomalii legislative care forța divorțații să aleagă între birocrație sufocantă și identitatea sub care sunt cunoscuți de proprii copii. De acum înainte, fiecare poate decide singur dacă păstrează sau renunță la numele dobândit în căsătorie, fără acordul fostului partener și fără procese
Există momente în viața unei persoane când identitatea devine mai mult decât o simplă mențiune pe un act. Numele sub care te cunosc copiii tăi, colegii de serviciu, prietenii din tot cursul vieții adulte – toate acestea pot fi legate de numele pe care l-ai luat odată cu căsătoria. Dar ce se întâmplă când căsătoria se termină? Până acum, legea românească oferea un răspuns complicat și adesea dureros. De luni, lucrurile au început să se schimbe noteaza romaniatv.net.
Senatul României a adoptat o propunere legislativă care pare simplă la suprafață, dar care rezolvă un coșmar birocratic și emoțional pentru mii de persoane care divorțează anual în țară. Noua reglementare stabilește un principiu de bun simț: după divorț, fiecare fost soț poate alege individual dacă păstrează numele dobândit în timpul căsătoriei sau dacă revine la numele anterior. Și mai important – nu mai este nevoie de acordul celuilalt sau de procese lungi și costisitoare.
Povestea din spatele legii
Deși modificarea legislativă pare tehnică, în spatele ei se află o realitate umană pe care o trăiesc anual zeci de mii de români. Pollyana Hangan și Iulian Lorincz, ambii deputați USR, împreună cu Alina Gorghiu de la PNL, au observat o problemă care nu făcea titluri în presă, dar care chinuia familii reale: femeile – pentru că în majoritatea cazurilor sunt ele cele care își schimbă numele la căsătorie – se trezeau în situația absurdă de a trebui să aleagă între identitatea lor profesională și socială șio procedură birocratică copleșitoare.
Imaginează-ti situația: ești mamă, ai trecut prin drama unui divorț, copiii tăi te cunosc cu un anumit nume, cariera ta profesională de ani de zile este construită sub acel nume, contactele tale, reputația ta, toate sunt asociate cu identitatea pe care ai construit-o ani la rând. Și apoi, pentru că legea spune așa, trebuie fie să rogi fostul soț – cu care poate că tocmai ai trecut printr-un divorț conflictual – să îți dea acordul să păstrezi numele, fie să mergi în instanță să dovedești „motive temeinice”, fie să accepți să renunți la tot și să revii la numele din buletinul de pe vremea când aveai 18 ani.
„Am inițiat acest proiect cu gândul la mamele care, pe lângă greutatea unui divorț, nu ar trebui să mai ducă și povara pierderii numelui sub care sunt cunoscute de copiii lor sau în viața lor socială și profesională”, explică Pollyana Hangan, una dintre inițiatoarele modificării. Pentru ea, problema este mai profundă decât birocrația: este vorba despre identitate, despre continuitate, despre respectul față de drumul pe care l-ai parcurs în viață.
Birocrația care te îngropa după divorț
Sistemul actual – cel pe care noua lege încearcă să îl înlocuiască – este un labirint kafkian de proceduri și condiții. Conform Codului civil în vigoare, dacă vrei să păstrezi numele dobândit în căsătorie după divorț, ai nevoie fie de acordul explicit al fostului soț, fie trebuie să mergi în instanță și să dovedești că ai „motive temeinice” pentru această dorință.
Și ce înseamnă „motive temeinice”? Judecătorii trebuiau să evalueze dacă faptul că ești cunoscut profesional sub acel nume, că ai publicații științifice, contracte, licențe sau diplome pe acel nume, că copiii tăi poartă acel nume și ar fi confuzi dacă brusc ai altul – dacă toate acestea constituie sau nu motive suficient de serioase. Era un proces subiectiv, costisitor și degradant pentru persoanele care tocmai trecuseră prin trauma unui divorț.
Mai mult, divorțul în fața ofițerului de stare civilă sau a notarului – procedura simplificată, rapidă, fără scandaluri în sala de judecată – era posibil doar dacă cei doi foști soți erau de acord cu privire la numele care va fi purtat ulterior. Cu alte cuvinte, un dezacord asupra numelui putea forța cuplul să treacă prin procedura lungă și dureroasă a divorțului judiciar, chiar dacă asupra tuturor celorlalte aspecte – copii, bunuri, pensie alimentară – existau înțelegeri.
Pentru o femeie care și-a construit o carieră de 15 ani ca medic, avocat, jurnalist sau profesoară sub un anumit nume, care a scris cărți sau articole publicate, care are pacienți sau clienți care o cunosc astfel, pierderea acelui nume nu era doar o formalitate administrativă. Era o ștergere parțială a identității profesionale, o resetare forțată a reputației construite ani de zile.
Calvarul diasporei
Iulian Lorincz, deputat USR pentru Diaspora, a atras atenția asupra unei dimensiuni a problemei pe care mulți din țară nu o văd: pentru românii care trăiesc în străinătate, schimbarea numelui după divorț devine un coșmar logistic multiplicat.
Gândește-te la un român stabilit în Germania, Marea Britanie sau Canada. Are permis de ședere pe un nume, pașaport pe acel nume, cont bancar, contract de muncă, asigurare medicală, contracte de utilități, achiziționarea sau închirierea unei locuințe – toate pe acel nume. Copiii sunt înscriși la școală, el sau ea are un permis de conducere, poate o afacere înregistrată. Totul este legat de identitatea oficială curentă.
Dacă divorțul îl forțează să revină la numele anterior, toate aceste documente trebuie refăcute. Dar nu doar în România – ci și în țara de reședință. Procedurile diferă de la țară la țară, costurile se adună, timpul necesar poate fi de luni de zile. În tot acest timp, persoana se află într-un limbo administrativ, cu documente care nu mai corespund, cu riscul de a nu putea dovedi identitatea în situații oficiale.
Pentru cineva care tocmai a trecut prin divorț – cu tot stresul emoțional, financiar și logistic pe care îl implică – această povară birocratică suplimentară poate fi pur și simplu copleșitoare. Noua lege elimină această problemă, oferind fiecărei persoane controlul asupra propriei identități, indiferent unde în lume se află.
Ce schimbă concret noua lege
Modificarea legislativă aduce o simplificare radicală: după pronunțarea divorțului, fiecare fost soț poate decide individual – fără a avea nevoie de acordul celuilalt – dacă păstrează numele purtat în timpul căsătoriei sau dacă revine la numele anterior.
Mai mult, legea prevede și o soluție implicită pentru cei care nu fac o alegere explicită: în lipsa unei opțiuni clare, va fi menținut automat numele purtat în timpul căsătoriei. Aceasta înseamnă că nu mai existe riscul ca cineva să piardă numele din greșeală, din neatenție sau din neștiință despre proceduri.
Impactul practic este imens. O mamă divorțată nu mai trebuie să aleagă între a purta același nume ca copiii ei și a ruga fostul soț pentru permisiune. Un profesionist care și-a construit cariera sub un anumit nume nu mai trebuie să dovedească în instanță de ce dorește să îl păstreze. Un cuplu care divorțează amiabil poate face procedura simplificată în fața ofițerului de stare civilă sau notarului fără ca numele să devină un obstacol.
Practic, numele trece de la statutul de chestiune conflictuală care necesită negociere sau proces la statutul de decizie personală, individuală, pe care fiecare o ia pentru propria identitate.
Divorțurile conflictuale – unde legea devine providențială
Poate că impactul cel mai semnificativ al noii legi se vede în cazurile de divorțuri conflictuale. Există separări în care comunicarea dintre foști soți este practic inexistentă sau extrem de tensionată. În astfel de situații, cerința de a obține acordul celuilalt pentru păstrarea numelui devenea o armă de șantaj emoțional.
Un fost soț ranchiunos putea refuza acordul pur și simplu pentru a face rău, pentru a forța cealaltă persoană într-un proces lung și costisitor, pentru a menține un ultim fir de control după încheierea relației. Femeia – pentru că, din nou, în majoritatea cazurilor este ea cea afectată – se găsea în poziția de a trebui să negocieze, să pledeze, să „câștige” dreptul de a-și păstra propria identitate.
Noua lege taie acest șir de manipulare. Fiecare decide pentru sine, punct. Nu mai există spațiu pentru șantaj, pentru amenințări, pentru utilizarea numelui ca monedă de schimb în negocieri despre alte aspecte ale divorțului. Este o emancipare reală, practică, pentru persoanele vulnerabile într-o separare.
Ce urmează
Senatul a fost prima cameră care a dezbătut și votat proiectul, dar drumul legislativ nu s-a încheiat. Inițiativa urmează să meargă la Camera Deputaților, care are rol decizional în această procedură – adică votul de acolo va fi cel final, cel care decide dacă legea va intra sau nu în vigoare.
Dacă modificarea va fi aprobată și de cameră inferioară, impactul se va simți rapid. Mii de persoane care sunt în proces de divorț sau care au divorțat recent și se luptă cu procedurile actuale vor avea acces la o cale simplificată, demnă, care le respectă autonomia și identitatea.
Nu este o revoluție legislativă spectaculoasă, nu schimbă fundamental structura dreptului familiei. Dar pentru persoanele care trăiesc realitatea divorțului – cu tot ce înseamnă ea de durere emoțională, restructurare financiară, adaptare logistică, protejare a copiilor – această modificare aparent tehnică înseamnă enorm.
Înseamnă că identitatea ta nu mai este supusă aprobării altcuiva. Înseamnă că nu mai trebuie să dovedești în instanță că merită să rămâi persoana pe care ai ajuns să fii. Înseamnă că birocrația nu mai adaugă insulta la răna deja deschisă a unei căsătorii destrămate.
Este o schimbare simplă, dar cu impact profund în viața de zi cu zi. Și uneori, astea sunt schimbările care contează cel mai mult.
