Simona Halep, diagnosticată cu COVID-19

Simona Halep a anunțat, sâmbătă, că a fost testată pozitiv cu COVID-19.
Simona Halep (29 de ani) a anunțat că are coronavirus, însă acest lucru nu îi afectează cariera sportivă! Ea nu mai are niciun turneu programat în acest sezon. A participat ultima dată la Roland Garros, pierzând în optimile de finală, pe 4 octombrie, scor 1-6, 2-6 cu Iga Swiatek, cea care a și câștigat ulterior trofeul.

„Bună tuturor! Vreau să vă anunț că am fost testată pozitiv cu COVID-19. Sunt în auto-izolare acasă și mă recuperez bine, după ce am avut câteva simptome ușoare. Mă simt bine… Vom trece împreună prin asta”, a scris Simona Halep pe contul de Twitter.
Simona Halep, locul 2 WTA, a recunoscut zilele trecute că, cel puțin deocamdată, nu a luat o decizie finală în privința participării la Australian Open, care depinde de restricțiile pe care le vor impune organizatorii în contextul pandemiei.

Citește și: Liga Florilor: Minaur Baia Mare începe returul cu ambiții pentru cupele europene

„Cred că vor fi 14 zile de carantină în Australia, cred că va fi o ‘bulă’. E dificil dacă va fi o carantină de 14 zile, pentru că nu poți juca după 14 zile în care nu te antrenezi. Totuși, dacă va fi o ‘bulă’ precum cea de la Paris, voi merge la Melbourne și voi juca. Oricum, acum nu știu sigur ce va fi, e prea devreme pentru a decide”, a declarat Simona Halep.

sursa

Citește și: Carlo Ancelotti: „Le-am spus să joace fotbal!” Dezamăgirea italianului după înfrângerea categorică a lui Real Madrid în fața Barcelonei