Telereabilitarea, aprobată de Camera Deputaților: Pacienții vor putea fi tratați de la distanță

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care introduce telereabilitarea în legislația din domeniul sănătății, permițând astfel furnizarea la distanță a unor servicii de recuperare medicală prin mijloace digitale. Actul normativ stabilește condițiile în care aceste servicii pot fi oferite, responsabilitățile personalului medical și posibilitatea includerii lor în pachetul de servicii medicale decontate, relateaza digi24.ro.

Telereabilitarea este definită ca furnizarea la distanță a serviciilor de medicină fizică și de reabilitare, precum și a serviciilor conexe actului medical, prin utilizarea tehnologiei digitale. Aceasta poate include consultații, evaluări funcționale, intervenții terapeutice de specialitate, educarea pacientului și monitorizarea acestuia.

Serviciile de telereabilitare vor putea fi furnizate de medici specializați în recuperare medicală, medicină fizică și balneologie, precum și de cardiologi pentru pacienții aflați în primele trei luni de recuperare după un eveniment cardiovascular acut sau intervenție cardiacă.

De asemenea, legea se aplică pacienților în recuperare neurologică, neurochirurgicală, post-ortopedică și post-traumatică, în primele trei luni după un eveniment acut, intervenție chirurgicală sau traumatism major.

Proiectul reglementează responsabilitățile medicilor și terapeuților, obligațiile privind informarea și consimțământul pacientului, precum și integrarea documentelor în dosarul electronic de sănătate. Posibilitatea includerii telereabilitării în pachetul de servicii medicale decontate ar putea permite accesarea acestor servicii prin sistemul de asigurări de sănătate.

Proiectul de lege, adoptat anterior de Senat, a avut rol decizional în Camera Deputaților și urmează să fie trimis la promulgare.

De la Parteneri