Vestea extraordinara care a primit-o toti fanii a bucurat pe toata lumea, un doctor specialist in ce tine de coma, a venit cu anuntul bomba: „Michael Schumacher nu se mai află în comă! Totuşi, expertul a precizat că sunt şanse tot mai mici pentru ca fostul campioan al Formulei 1 să se recupereze”, relateaza spynews.ro.
“Din punct de vedere medical, Michael Schumacher nu mai este de multă vreme în comă.
Citește și: Liga Florilor: Minaur Baia Mare începe returul cu ambiții pentru cupele europene
Coma durează câteva zile sau câteva săptămâni.
Recuperarea după comă trebuie să fie într-un timp relativ scurt.
Creierul îşi poate reveni chiar şi după un an sau mai mult, dar evoluţia este foarte lentă, iar preţul este o imensă muncă pentru reabilitare.
În alte cazuri grave, iar cel al domnului Schumacher este unul grav, creierul este atât de afectat încât recuperarea intelectuală este puţin probabilă.
Citește și: Universitatea Cluj finalizează un transfer important pentru sezonul 2025
Timpul este împotriva noastră”, a declarat Steven Laureys, director de cercetare la National Fund for Scientific Research, o institutie de cercetare din Belgia care este finanţată de stat.
Pe 29 decembrie 2013, Michael Schumacher (49 de ani) a suferit un accident teribil la schi, în Alpii francezi, în urma căruia a suferit răni grave în zona capului şi a intrat în comă.