
Un grav accident rutier a avut loc în orașul Corabia, în noaptea de duminică spre luni, 21–22 decembrie 2025, în jurul orei 02:55. Tragedia s-a soldat cu decesul unui tânăr de doar 18 ani și rănirea altor patru tinere, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, care au fost transportate de urgență la spital.
Toate victimele se aflau într-un autoturism care a părăsit carosabilul și s-a izbit violent de gardul unei locuințe. Mașina era condusă de o tânără de 18 ani, din comuna Izbiceni. Impactul a fost extrem de puternic, iar băiatul aflat în autoturism a fost găsit încarcerat între fiarele contorsionate, echipele de intervenție constatând decesul acestuia la fața locului.
Una dintre adolescentele rănite a ajuns în stare gravă la spital, fiind în comă profundă. Celelalte trei fete au suferit leziuni ușoare, însă două dintre ele au fost transferate ulterior la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, pentru investigații medicale suplimentare și tratament de specialitate.
La locul accidentului au intervenit rapid echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Olt, precum și pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, care au acționat pentru descarcerarea victimelor și acordarea primului ajutor. Polițiștii sosiți la fața locului au demarat cercetările și au efectuat măsurători pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
Primele concluzii ale anchetei indică faptul că șoferița, aflată la început de experiență în conducerea auto, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de carosabil umed. Aceasta ar fi pierdut controlul volanului, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă, lovind violent gardul unei case, accidentul având consecințe dramatice.








CNC: revoluția controlului numeric în prelucrare modernă
Daca sunteti pasionat de gradinarit, este o idee buna sa infiintati o firma de amenajari ale...
De ce tot mai mulți utilizatori preferă platformele simple
Managementul Riscului de Îngheț: Cum salvăm culturile de primăvară în fața oscilațiilor termice
Președintele Poloniei a vizitat sanctuarul urșilor de la Zărnești și a adoptat un urs
Cum arată o platformă utilă în viața de zi cu zi
Un obicei simplu care îți poate schimba modul în care privești fiecare zi
Ghidul călătorului informat: Cum să faci corect o rezervare online pentru vacanță în 2026?
RCA în 2026: Tarifele de referință au crescut cu peste 12%. Cine plătește mai mult și unde a...
De ce contează contextul unei zile
De la informație haotică la claritate zilnică
5 Greșeli fatale care îți pot distruge grădina la primul îngheț de primăvară
Tehnologie CNC: investiție strategică pentru competitivitate
Îngrijire profesională animale de companie în Târgu Mureș: soluții locale pentru stăpâni res...
Rată mai mică sau perioadă mai scurtă? Cum alegi inteligent un credit ipotecar cu ajutorul u...
AUR acuză: suntem ignorați la Cotroceni, deși reprezentăm jumătate din țară